FMI aprobă cea de-a şasea tranşă din împrumutul pentru Grecia
Suma totală acordată Atenei de FMI din acest împrumut se ridică astfel la 20,3 miliarde de euro, potrivit Agerpres.
Grecia mai aşteaptă zilele acestea alte 8 miliarde de dolari de la partenerii săi europeni, care i-au promis în total 80 de miliarde, în mai 2010.
Într-o scrisoare trimisă marţea trecută liderilor Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional, premierul grec Lucas Papademos a subliniat că ţara sa va lua ‘toate măsurile necesare pentru a pune în practică deciziile summitului zonei euro, de la 26 octombrie, şi a îndeplini obiectivele programului de redresare a economiei, crucial pentru ameliorarea vieţii cetăţenilor greci’.
Zona euro a hotărât la 26 şi 27 octombrie un al doilea plan de ajutor pentru Grecia ce vizează ştergerea a 50 la sută din datoriile ţării prin intermediul participării voluntare a creditorilor privaţi la un schimb al obligaţiunilor elene. Planul mai prevede un nou împrumut, în valoare de 130 de miliarde euro, dintre care 30 de miliarde destinaţi recapitalizării băncilor greceşti.