FMI avertizează cu privire riscurile care decurg din extinderea folosirii criptomonedelor pe piețele emergente
În ultimul an, bitcoin şi alte criptomonede au crescut atât ca preţ cât şi ca popularitate, iar unele economii emergente şi în curs de dezvoltare, precum Vietnam, India şi Pakistan, au făcut paşi rapizi spre o adoptare a criptomonedelor.
Teoretic, criptomonedele oferă o modalitate mai ieftină şi mai rapidă pentru a trimite bani peste hotare. În plus, susţinătorii menţionează faptul că criptomonedele stabile ar putea proteja economiile de inflaţia ridicată şi fluctuaţiile monedelor locale.
În septembrie, El Salvador a devenit prima ţară din lume care a adoptat bitcoin ca mijloc legal de plată, susţinătorii estimând că experimentul va reduce costurile pentru remitenţele în valoare de miliarde de dolari trimise anual către ţara din America Latină.
Într-un capitol inclus în viitorul său raport privind stabilitatea financiară globală, FMI apreciază că politicile macroeconomice nesănătoase şi sistemele de plăţi ineficiente sunt câţiva dintre factorii care influenţează adoptarea criptomonedelor în economiile emergente, alături de atractivitatea unor câştiguri rapide care i-au încurajat pe investitorii din întreaga lume.
Cu toate acestea, FMI avertizează că nivelul exact de adoptare a criptomonedelor în economiile emergente este greu de evaluat cu acurateţe. În plus, factori precum credibilitatea scăzută a băncilor centrale şi un sistem bancar local slab, factori care pot alimenta fenomenul de „dolarizare”, pot de asemenea contribui şi la creşterea gradului de utilizare a criptomonedelor, a adăugat Fondul.
„Dolarizarea” este un fenomen în care o monedă străină, de obicei dolarul american, este utilizată alături, sau în schimbul, unei monede locale. Inflaţia ridicată şi instabilitatea unei monede sunt factorii principali care stimulează acest fenomen.
Însă, adoptarea pe scară largă a criptomonedelor stabile ar putea ridica de asemenea provocări semnificative prin întărirea forţelor actuale în favoarea „dolarizării”, susţine FMI. „Dolarizarea poate afecta implementarea efectivă a politicii monetare a băncilor centrale şi poate genera riscuri la adresa stabilităţii financiare prin neconcordanţe monetare în bilanţurile contabile ale băncilor, firmelor şi gospodăriilor”, spune FMI. „Criptoizarea ar putea deveni de asemenea o ameninţare la adresa politicii fiscale, în condiţiile în care activele digitale pot facilitate evaziunea fiscală”, a adăugat FMI.
Fondul a îndemnat statele dezvoltate să îşi consolideze politicile macroeconomice şi să evalueze posibilele beneficii care ar putea apărea de pe urma emiterii unor monede digitale, ca răspuns la avansul criptomonedelor.