FMI cere majorarea preţului electricităţii până în vară
Conform ultimei variante a scrisorii de intentie, de sâmbătă, preţul electricităţii ar trebui majorat, din vară, cu 15%, pentru companii, şi cu 5% pentru populaţie. Aceste creşteri sunt doar etape de început ale procesului de liberalizare a pietei.
În ceea ce priveşte preţul gazelor, orice discuţie de majorare va fi amânată cel puţin trei luni, până la următoarea misiune FMI. Fondul vrea ca statul să nu mai impună un prag maxim al preţului la energie electrică şi gaze şi să lase piaţa să se regleze în funcţie de concurenţă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat de curând că procesul de liberalizare a preţurilor la gaze trebuie amânat până în 2020.
De asemenea, în noua scrisoare de intenţie va fi menţinută prevederea potrivit căreia salariile din sectorul public si pensiile pot fi majorate prudent anul acesta, dacă situaţia economică o va permite.
Un alt subiect important este privatizarea companiilor de stat. Printre companiile care vor fi scoase spre privatizare se numără Oltchim, Romgaz, Tarom, Transelectrica si Transgaz, CFR Marfa, Termoelectrica si Hidroelectrica.