FMI cere Franţei să stimuleze competitivitatea economică

FMI cere Franţei moderaţie în privinţa salariilor, reformarea pieţei muncii şi mai multă concurenţă în sectorul serviciilor, în condiţiile în care economia, a doua ca mărime în Europa, a pierdut din cota pe piaţa exporturilor şi are o perspectivă de creştere fragilă, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 24 dec. 2012, 07:12
FMI cere Franţei să stimuleze competitivitatea economică

„Creşterea economică se menţine slabă, iar perspectiva pe termen scurt este expusă riscurilor de scădere”, se arată în raportul anual al FMI referitor la Franţa.

Principala provocare va fi consolidarea redresării, în paralel cu reducerea decalajului faţă de partenerii comerciali în privinţa competitivităţii şi protejarea stabilităţii financiare.

FMI a analizat şi situaţia sectorului financiar, exprimând îngrijorări legate de dependenţa băncilor de finanţarea wholesale, care le plasează într-o poziţie vulnerabilă în cazul unei crize de lichidităţi sau de încredere în regiune.

Economia franceză se află în pragul recesiunii, iar preşedintele Francois Hollande a avertizat că 2013 va fi un an foarte dificil, şomajul, aflat la maximul ultimilor 14 ani, fiind în creştere.

FMI anticipează că economia Franţei va avansa anul viitor cu doar 0,4%, jumătate din ritmul prognozat de Guvern. Instituţia consideră că Executivul nu va reuşi să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB, de la 4,5% în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine şi demnitatea de vicepremier şi că obiectivul Executivului va fi......
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care ...
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024. Ce urmează să se întâmple cu prețurile?
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de ...
Cele două societăți care vând RCA în România în baza pașaportului european, fiind autorizate, supravegheate și reglementate ...