FMI cere Serbiei accelerarea reformării instituţiilor publice

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă Serbiei întărirea guvernanţei, accelerarea reformelor instituţiilor publice şi îmbunătăţirea eficienţei şi a modului de administrate al companiilor de stat, informează site-ul emerging-europe.com.
Economica.net - lun, 22 iul. 2019, 16:00
FMI cere Serbiei accelerarea reformării instituţiilor publice

Perspectivele economiei sârbe pe termen scurt rămân favorabile, fiind aşteptată o accelerare a creşterii în trimestrul doi din 2019, în urma majorării semnificative a investiţiilor străine directe (FDI), a continuării investiţiilor publice şi a redresării partenerilor comerciali, estimează FMI.

„Trebuie implementate viguros reforme în instituţiile financiare deţinute de stat, pentru îmbunătăţirea eficienţei şi întărirea încrederii. În urma progreselor semnificative înregistrate în rezolvarea problemei creditelor neperformante (NPL), atenţia ar trebui să se îndrepte asupra instituţiilor publice şi a finalizării privatizării băncilor deţinute de stat”, a apreciat Mitsuhiro Furusawa, adjunct al directorului general şi preşedinte al Board-ului instituţiei financiare, în cadrul prezentării concluziilor de la finalul evaluării anuale a economiei.

Acesta a adăugat că reformele din administraţia fiscală şi noile eforturi de modernizare vor fi esenţiale pentru întărirea şi îmbunătăţirea climatului de afaceri.

FMI avertizează că Serbia rămâne vulnerabilă la efectele negative ale tensiunilor globale, pe fondul creşterii mai slabe înregistrate de partenerii ei comerciali cheie. Pe termen mediu, FMI recomandă limitarea exodului forţei de muncă prin crearea de oportunităţi de lucru în Serbia, îmbunătăţirea climatului pentru investiţiile private şi reducerea economiei gri.

Potrivit FMI, economia Serbiei va înregistra o creştere de 3,5% în acest an, mai puţin faţă de expansiunea de 4,4% înregistrată anul trecut, şi un avans anual de aproximativ 4% între 2020 şi 2022.

Serbia a încheiat anul 2018 cu un mic surplus bugetar, iar planul de cheltuieli pe 2019 mizează pe un deficit de 0,5%. Datoria publică totală a Serbiei se situa la finele lunii mai la 51,8% din Produsul Intern Brut.

Te-ar mai putea interesa și
Toyota pare interesată să cumpere pentru 42 de miliarde de dolari furnizorul de piese Toyota Industries
Toyota pare interesată să cumpere pentru 42 de miliarde de dolari furnizorul de piese Toyota Industries
Toyota Motor a declarat că explorează posibilitatea de a investi într-o potențială cumpărare a furnizorului cheie de piese Toyota Industries  - o achiziție care ar putea costa 42 de miliarde......
VIDEO Autostrada Transilvania: UMB așterne asfalt pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: UMB așterne asfalt pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
A început așternerea asfaltului pe secțiunea Nădășelu - Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), informează luni Cristian ...
Germania a cerut derogare pentru împrumuturi pentru a-și majora cheltuielile militare. Dar majoritatea europenilor se opun
Germania a cerut derogare pentru împrumuturi pentru a-și majora cheltuielile militare. Dar majoritatea europenilor se opun
Germania a cerut Comisiei Europene să îi acorde o derogare de la limitele Uniunii Europene privind împrumuturile, în ...
Criza cocos – Preţurile au explodat din cauza scăderii producţiei
Criza cocos – Preţurile au explodat din cauza scăderii producţiei
Atunci când familia lui Mohamad Fahmi Faat din Kuala Lumpur a pregătit doar jumătate din cantitatea obişnuită de mâncare ...