FMI cere Spaniei măsuri de combatere a şomajului, inclusiv prin scăderea salariilor
„Reformele trebuie să meargă mai departe, prin îmbunătăţirea flexibilităţii interne a companiilor şi stimularea oportunităţilor pentru şomeri”, potrivit raportului anual al FMI referitor la Spania, a patra mare economie din zona euro, relatează AFP.
Fondul a subliniat că şomajul se află la un nivel inacceptabil, iar perspectivele sunt dificile în Spania, care se află în recesiune de doi ani.
Potrivit datelor oficiale publicate vineri, numărul şomerilor a scăzut în iulie pentru a cincea lună consecutiv, dar rămâne la un nivel ridicat, de 4,7 milioane de persoane.
„Accentul trebuie pus pe o strategie de susţinere a pieţei muncii, care să permită creşterea economică, angajările şi nu concedierile”, potrivit raportului, care preferă reducerea salariilor decât a numărului de angajaţi.
FMI, care estimează o rată a şomajului de peste 25% până în 2018, a făcut deja acest apel la jumătatea lunii iunie, într-o ţară unde salariul minim este de 645 de euro.
Spania a lansat mai multe reforme în ultimii doi ani, pentru reducerea diferenţei mari dintre numărul contractelor de muncă pe o perioadă nedeterminată şi cel al contractelor temporare.
Cu toate acestea, probabilitatea de a găsi un loc de muncă permanent rămâne scăzută, iar cea de a pierde un post temporar prea ridicată, se arată în raport, care critică costul mare al concedierilor, în cazul contractelor pe durată nedeterminată.
Fondul avertizează că Spania, cu o piaţă a muncii rigidă, nu a creat niciodată locuri de muncă cu o creştere economică de sub 1,5%-2%, iar pe termen mediu ţara nu va înregistra un astfel de ritm.
FMI anticipează că Spania va ieşi probabil din recesiune în trimestrul trei sau patru din acest an. Pe ansamblul acestui an, FMI prognozează însă o contracţie de 1,6%, stagnare anul viitor, urmată în anii următori de creşteri modeste, de sub 1%, până în 2017.