FMI cere zonei euro să înfiinţeze o autoritate bugetară centrală

Economica.net
25 09. 2013
fmi_35745800_78079000_44039100_02874000

Ideea unei autorităţi bugetare centrale se va confrunta, însă, cu rezistenţa Germaniei şi a altor state care nu vor să ajungă în situaţia de a acoperi deficitele ţărilor mai slabe de la periferia zonei euro, scrie cotidianul american Wall Street Journal.

Mai multe propuneri similare înaintate anul trecut de oficiali ai Uniunii Europene nu au înregistrat progrese, din cauza opoziţiei ţărilor cu situaţie financiară solidă din zona euro.

O autoritate bugetară centrală nu va însemna însă neapărat că ţările care nu au probleme financiare vor achita „nota de plată” a unei viitoare crize.

„Distribuirea riscului fiscal înseamnă că, în orice moment, ţările care trec prin condiţii ciclice mai bune le susţin pe cele în situaţie diametral opusă şi nu înseamnă că aceleaşi ţări se vor afla întotdeauna în situaţia de a da sau de a fi beneficiari”, se arată în raport.

FMI îndeamnă de mai mult timp ţările din zona euro să-şi pună la comun resursele bugetare, afirmând că o astfel de decizie ar ajuta la limitarea efectelor şocurilor economice pentru ţări care nu au capacitatea de a-şi deprecia moneda.

Bugetele comune ar putea lua mai multe forme, potrivit FMI. Ar putea exista un fond pentru „zile negre”, care să distribuie bani ţărilor lovite de şocuri economice. Contribuţii anuale de 1,5-2,5% din PIB al zonei euro ar fi fost suficiente pentru a asigura acelaşi nivel de protecţie împotriva şocurilor pe care o furnizează guvernul federal al Germaniei landurilor.

De asemenea, ar putea exista un fond comun de asigurare de şomaj, din care să fie ajutate ţările cu dificultăţi pe piaţa muncii.

Uniunea monetară ar putea emite şi obligaţiuni comune sau ar putea înfiinţa un buget comun, potrivit FMI.

„Un buget complet la nivelul zonei euro ar permite o distribuire a riscului atât prin venituri – întrucât ţările lovite de criză vor contribui mai puţin – cât şi prin cheltuieli”, afirmă instituţia internaţională.

Recomandările ar putea fi aplicate unor viitoare crize, însă sunt necesare măsuri imediate pentru a crea un fond centralizat care să plătească pentru lichidarea băncilor din zona euro, potrivit FMI. Fondul ar acorda finanţări temporare, înainte ca activele şi pasivele unei bănci să fie preluate de alte instituţii de credit.