FMI consideră că fondurile europene sunt importante pentru creşterea economică a României în 2012

Fondurile europene reprezintă cel mai important element pentru strategia de creştere economică a României în anul 2012, a declarat luni şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, la începutul întâlnirii cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 14:15

„Suntem perfect de acord că absorbţia fondurilor europene este de o importanţă crucială. Este cel mai important element pentru strategia de creştere economică pentru anul viitor. Din cauza contextului economic foarte nesigur, aceste proiecte de investiţii finanţate din fonduri europene, ar putea fi un important motor de creştere”, a afirmat oficialul FMI.

Ministrul Leonard Orban a declarat că Ministerul Afacerilor Europene este o instituţie cu două „pălării”, responsabilă, pe de o parte, cu afacerile europene şi pe de altă parte cu managementul fondurilor structurale.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme si asta le diminuează din capacitatea de creștere rapidă și maximizare......
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se ...