În cel mai recent Raport de stabilitate financiară, organizaţia apreciază că cea mai mare creştere a gradului de ‘leverage’ – nivelul datoriei comparativ cu acţiunile firmei – a ajuns la ‘sectoarele vulnerabile’, cum ar fi construcţiile, sectorul minier şi energetic.
Pe plan regional, cele mai mari variaţii se observă în China şi America Latină, unde gradul de ‘leverage’ al corporaţiilor este acum la aproape 120% şi, respectiv, 110%, iar în sectorul construcţiilor se apropie de 275% şi, respectiv, 200%.
‘Tendinţa crescătoare din ultimii ani a sporit temerile, deoarece multe crize din statele emergente au fost precedate de o majorare a gradului de ‘leverage”, se arată în raportul FMI.
În anii în care au fost rate scăzute ale dobânzilor, firmele de pe pieţele emergente au reuşit să emită mai multe obligaţiuni, în ciuda bilanţurilor lor mai slabe, apreciază FMI.
Declinul preţurilor la materiile prime, posibilitatea majorării ratei dobânzii în SUA şi unele politici naţionale neadecvate au crescut şansele unei furtuni aproape perfecte pe pieţele emergente, anul acesta, avertizează organizaţia. De asemenea, multe monede ale statelor emergente s-au depreciat cu 20-40% faţă de dolar în ultimul an, astfel încât achitarea datoriilor în dolari a devenit mai scumpă.
‘În condiţiile în care statele dezvoltate îşi normalizează politicile monetare, pieţele emergente ar trebui să se pregătească pentru o creştere a numărului de falimente a corporaţiilor. Monitorizarea firmelor vulnerabile şi de importanţă sistemică, a băncilor şi a altor sectoare legate de ele este crucială’, se mai spune în raportul FMI.