FMI deblochează o tranşă de 1,4 miliarde de dolari din împrumutul pentru Ucraina
La sfârşitul lunii aprilie, FMI a acordat o linie de credit de 17 miliarde de dolari pe doi ani Kievului şi a deblocat imediat o primă tranşă de 3 miliarde de dolari pentru a ajuta ţara să încerce să iasă din criza economică.
Consiliul de Administraţie al FMI, care reprezintă cele 188 de state membre, a acordat undă verde deblocării noii tranşe după un audit al conturilor ucrainene şi intervine în contextul în care criza provocată de insurecţia prorusă din estul ţării a câştigat mult în intensitate.
Ţările occidentale acuză Rusia că a intervenit direct în Ucraina. NATO a cerut vineri Moscovei să înceteze ‘acţiunile militare ilegale’ în Ucraina, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că trebuie ca Kievul ‘să fie constrâns’ să negocieze cu separatiştii proruşi.
În mai multe rânduri, FMI şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa unei escaladări a conflictului şi a recunoscut că un ajutor financiar suplimentar ar fi necesar în caz de agravare a tensiunilor din estul ucrainean, plămânul economic al ţării.
La sfârşitul lui aprilie, comunitatea internaţională s-a angajat să asigure în total 27 de miliarde de dolari autorităţilor ucrainene.
În scurtul comunicat dat publicităţii vineri, instituţia nu menţionează situaţia din teren şi reaminteşte că planul de ajutor pentru Kiev vizează ‘restabilirea’ stabilităţii macroeconomice şi relansarea creşterii ţării.
Recesiunea în Ucraina s-a agravat în al doilea trimestru al anului, cu un regres al PIB-ului de 2,3%, după o contracţie de 2% în primele trei luni ale anului.
Într-un comentariu postat pe Twitter, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a salutat deblocarea noii tranşe de către FMI, dând asigurări că reprezintă ‘un semn de încredere binevenit’.
Anterior în cursul zilei, şeful guvernului a catalogat ajutorul FMI drept ‘crucial’ în contextul ‘miliardelor de dolari’ mobilizate în conflictul cu separatiştii proruşi.