FMI este gata să ajute Bulgaria

Economica.net
30 06. 2014
bulgaria_sofia_6886432222_96366700

Sistemul financiar bulgar trece printr-o criză ca urmare a lipsei de încredere provocată de decizia clienţilor Corpbank, a patra mare bancă a ţării, de a se îngrămădi la ghişeele bănci pentru a-şi retrage economiile, după ce în presă au apărut articole cu privire la insolvabilitatea sa iminentă. Bulgarii au început să îşi retrag economiile şi de la First Investment Bank (FIB), a treia bancă a ţării, chiar dacă au fost asiguraţi de Guvern şi de Comisia Europeană că banii lor sunt în siguranţă.

‘FMI este gata să ajute Bulgaria’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al instituţiei financiare internaţionale fără a preciza dacă asistenţa Fondului ar fi una financiară sau doar tehnică. FMI precizează că nu există motive de îngrijorare cu privire la o răspândire la restul Uniunii Europene.

‘Sistemul bancar din Bulgaria este bine capitalizat şi are lichidităţi suficiente’ a adăugat purtătorul de cuvânt al FMI, care a salutat de asemenea răspunsul rapid al autorităţilor de la Sofia şi Bruxelles pentru a pune capăt panicii. Comisia Europeană a acordat Bulgariei o linie de credit de 1,7 miliarde de euro pentru a asigura suficientă lichiditate în sistemul bancar bulgar.

În prezent, există 29 de bănci comerciale care operează în Bulgaria, iar băncile străine controlează aproximativ trei sferturi din activele sectorului bancar. Printre băncile străine cu operaţiuni în Bulgaria se numără UniCredit, Raiffeisen Bank, OTP, National Bank of Greece, EFG şi Alpha Bank. Depozitele bancare în monedă locală şi valută sunt garantate până la 196.000 de leva (100.000 de euro).