FMI: Există argumente bune pentru a da Greciei timp suplimentar de redresare a finanţelor publice

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că există "argumente bune" de a acorda Greciei un timp suplimentar pentru redresarea finanţelor publice, a anunţat joi Gerry Rice, purtător de cuvânt al instituţiei, într-o conferinţă de presă la Washington, transmite AFP.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 20:45
FMI: Există argumente bune pentru a da Greciei timp suplimentar de redresare a finanţelor publice

„Există argumente bune să ne aşteptăm la o prelungire a termenului 2014 până la care Grecia trebuie să aplice programul de ajustare bugetară”, a spus Rice, în timp ce reprezentanţii troicii creditorilor formată din FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE) se află la Atena pentru a stabili dacă există condiţii pentru deblocarea unei noi tranşe de ajutor.

Dacă raportul troicii va fi pozitiv, premierul elen Antonis Samaras vrea să ceară o prelungire cu doi ani a termenului de îndeplinire a obiectivului de reducere a deficitului bugetar prevăzut în programul de ajutor de 130 de miliarde de euro.

Acordul prevede că Grecia trebuie să reducă deficitul bugetar de la un nivel estimat de 7,3% în acest an la 4,6% în 2013 şi 2,1% în 2014.

Rice a precizat că prelungirea termenului depinde de capacitatea Greciei de a se finanţa.

Germania s-a opus în mai multe rânduri faţă de această extindere a termenului, ministrul de Finanţe Wolfgang Schauble afirmând în august că mai mult timp înseamnă mai mulţi bani.

Te-ar mai putea interesa și
IMM România avertizează că creșterea fiscalității va duce la restrângerea activităţii economice, diminuarea veniturilor publice şi creşterea şomajului
IMM România avertizează că creșterea fiscalității va duce la restrângerea activităţii economice, diminuarea veniturilor ...
Majorarea TVA va conduce la creşterea preţurilor produselor şi serviciilor, generând o scădere a consumului şi implicit o diminuare a sumelor colectate din această taxă, în timp ce măsurile......
Profitul Fondului Suveran al Arabiei Saudite s-a înjumătățit în 2024
Profitul Fondului Suveran al Arabiei Saudite s-a înjumătățit în 2024
Fondul Suveran de Investiţii din Arabia Saudită (PIF) a raportat luni un profit net mai mic cu 60% pentru anul 2024, comparativ ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud a fost dat în trafic. Se circulă pe 390 de kilometri neîntrerupți de autostradă de la Curtea de Argeș la Constanța
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud a fost dat în trafic. Se circulă pe 390 de kilometri neîntrerupți de ...
Lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0 a fost dat în trafic luni la ora 17:00. Cei 18 kilometri, construiți de Aktor, ...
ANOFM: Rata șomajului a scăzut până la 3,19% în luna mai
ANOFM: Rata șomajului a scăzut până la 3,19% în luna mai
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a scăzut cu 0,06 puncte procentuale în mai faţă de luna anterioară, ...