FMI: Franţa trebuie să devină mai competitivă, altfel riscă să fie depăşită de sudul Europei
Fondul a înrăutăţit prognoza privind evoluţia economiei Franţei în acest an şi anticipează acum o contracţie de 0,2%, faţă de 0,1% anterior, potrivit cotidianului Wall Street Journal.
Guvernul a făcut „progrese semnificative în privinţa reformelor structurale”, dar trebuie să continue în această direcţie, inclusiv prin măsuri care vizează piaţa muncii, notează insituţia internaţională.
Franţa a scăpat de presiunile întâmpinate pe pieţele financiare de ţări ca Grecia, Italia şi Spania, dar riscă să rămână în urma altor ţări europene, avertizează FMI într-un raport anual privind economia franceză.
„Situaţia se schimbă rapid, iar ţările de la periferia zonei euro înregistrează câştiguri semnificative în ce priveşte competitivitatea. Este necesară o accelerare a reformelor lansate de guvern în ultimele şase luni pentru a elimina acest decalaj”, notează FMI.
Ţările de la periferia zonei euro se află încă în recesiune, dar câştigurile legate de competitivitate sunt deja vizibile în creşterea exporturilor şi reducerea deficitelor comerciale, notează Wall Street Journal.
FMI a cerut Franţei să rezolve problema costurilor de muncă ridicate şi să facă mai uşoară angajarea tinerilor. De asemenea, Parisul ar trebui să elimine barierele administrative şi de reglementare care limitează concurenţa în sectorul serviciilor, inclusiv profesii reglementate, transporturi şi distribuţie.
Fondul estimează o contracţie de 0,2% pentru economia Franţei în acest an, urmată de o creştere de 0,8% anul următor.
Guvernul francez se aşteaptă la un avans al PIB de 0,1% în acest an, în timp ce Comisia Europeană ia în calcul o scădere economică de 0,1%.