FMI-Grecia: Este nevoie de puţin mai mult comportament matur în negocieri, spune Lagarde

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a estimat miercuri că este necesar ''puţin mai mult comportament matur'' în negocierile cu Grecia cu privire la continuarea programului de asistenţă financiară internaţională, relatează AFP.
Economica.net - joi, 02 iul. 2015, 03:58
FMI-Grecia: Este nevoie de puţin mai mult comportament matur în negocieri, spune Lagarde

”Dat fiind nivelul de incertitudine şi de confuzie, cred că încă este necesar puţin mai mult comportament matur”, a declarat şefa FMI într-un interviu pentru canalul de televiziune CNN International.

Grecia a devenit marţi prima ţară dezvoltată care intră în incapacitate de plată faţă de FMI şi astfel este privată de resursele Fondului.

”În mod clar, nu este o veste bună pentru FMI, dar Fondul este solid”, a reacţionat Lagarde, care şi-a exprimat speranţa că diferendul financiar cu Atena va fi aplanat. În opinia sa, problema greacă trebuie să fie soluţionată într-o manieră echitabilă, pentru a nu le da celorlalte state membre ale FMI impresia că Grecia beneficiază de un ”tratament preferenţial”.

Autorităţile de la Atena au depus, in extremis, o cerere de amânare a plăţilor asupra căreia instituţia internaţională se va pronunţa în următoarele săptămâni, potrivit unei surse apropiate acestui dosar, scrie Agerpres.

Decizia finală îi revine Consiliului de administraţie al FMI, ce reprezintă cele 188 de ţări membre ale FMI şi în care SUA şi statele membre ale Uniunii Europene deţin aproape 50% din voturi. Dacă cererea Atenei va fi acceptată, Grecia nu ar mai fi considerată în incapacitate de plată faţă de Fond şi ar avea din nou acces la resursele acestuia, în condiţiile în care ţara încearcă să ajungă la un acord cu instituţiile europene.

Miniştrii de finanţe din statele zonei euro (Eurogrup) au hotărât miercuri seară, în cadrul unei teleconferinţe, să continue negocierile cu guvernul de la Atena numai după ce se vor afla rezultatele referendumului de duminică, 5 iulie, prin care Grecia va lua o decizie privind acceptarea ori respingerea ultimelor propuneri ale creditorilor internaţionali.

Anterior, premierul grec Alexis Tsipras le ceruse concetăţenilor săi, într-un mesaj televizat, să respingă la referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaţionali privind un nou acord de asistenţă financiară. El a susţinut că doreşte astfel să obţină un acord ‘mai bun’ şi mai ‘just din punct de vedere social’, pe baza ‘propunerilor alternative’ formulate de guvernul său.

Te-ar mai putea interesa și
În ciuda exploziei prețului pentru cacao, Lindt mizează pe creșterea în continuare a vânzărilor
În ciuda exploziei prețului pentru cacao, Lindt mizează pe creșterea în continuare a vânzărilor
Lindt & Spruengli și-a estimat marja de profit pentru 2024 și prognozează o nouă creștere a vânzărilor pentru 2025, după ce a raportat o creștere organică de 7,8% pentru anul trecut, în......
Piața cripto în declin: Top presale crypto care atrag investitorii timpurii în această perioadă
Piața cripto în declin: Top presale crypto care atrag investitorii timpurii în această perioadă
Piața de criptomonede se confruntă cu vânzări masive în ultima săptămână. Majoritatea criptomonedelor se tranzacționează ...
Banca Centrală a Rusiei spune că nu va îngheța depozitele oamenilor, care sunt îngrijorați
Banca Centrală a Rusiei spune că nu va îngheța depozitele oamenilor, care sunt îngrijorați
Banca Centrală a Rusiei a încercat luni să liniștească deponenții îngrijorați de zvonurile privind o posibilă înghețare ...
Firmele din Bucureşti au derulat operaţiuni de comerţ internaţional de peste 40 miliarde de euro, în opt luni din 2024 – date CCIB
Firmele din Bucureşti au derulat operaţiuni de comerţ internaţional de peste 40 miliarde de euro, în opt luni din 2024 ...
Firmele cu sediul social în Municipiul Bucureşti au derulat, în primele opt luni ale anului 2024, operaţiuni de comerţ ...