FMI și OMS cer statelor în curs de dezvoltare să dea prioritate cheltuielilor cu sănătatea în contextul extinderii pandemiei de coronavirus

Fondul Monetar Internaţional şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au cerut vineri liderilor statelor în curs de dezvoltare să dea prioritate plăţii personalului medical, achiziţiei de echipamente de protecţie şi celorlalte cheltuieli din domeniul medical, în răspunsul lor la pandemia de COVID-19, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 03 apr. 2020, 16:11
FMI și OMS cer statelor în curs de dezvoltare să dea prioritate cheltuielilor cu sănătatea în contextul extinderii pandemiei de coronavirus

Într-un editorial comun publicat în cotidianul britanic Telegraph, directorii celor două instituţii financiare internaţionale au subliniat că dobândirea controlului asupra crizei coronavirusului este o condiţie necesară pentru relansarea economiei mondiale şi de acea este vital să fie stabilit un echilibru corect în cheltuielile de urgenţă.

„Apelul nostru comun către factorii de decizie, în special din economiile emergente şi în curs de dezvoltare, este acela de a recunoaşte că protejarea sănătăţii publice şi readucerea oamenilor la locul de muncă merg mână în mână”, au scris directorul FMI, Kristalina Georgieva (foto) şi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. „Pe măsură ce finanţarea ajunge în ţările care au nevoie, rugămintea noastră este ca cheltuielile medicale să fie plasate în fruntea listei de priorităţi”, subliniază cei doi directori.

Potrivit calculelor Reuters, peste un milion de oameni sunt infectaţi cu COVID-19 şi peste 53.000 de persoane au decedat la nivel global.

Georgieva şi Tedros au subliniat că aceste cheltuieli medicale sunt cruciale pentru a proteja oamenii de pandemie şi ar trebui însoţite de măsuri destinate reducerii şomajului, diminuării insolvenţelor şi consolidării economiilor devastate de măsurile de carantină. Transferul de numerar, subvenţionarea salariilor, majorarea ajutoarelor de şomaj şi alte măsuri de acest fel ar trebui să se adauge, şi nu să înlocuiască, cheltuielile medicale şi nici campaniile de conştientizare publică privind spălatul pe mâini, susţin cei doi directori.

Acest lucru este vital având în vedere faptul că în multe ţări sistemele medicale erau nepregătite precum şi din cauză că măsurile de păstrare a distanţei sociale sunt imposibil de respectat în aglomerările urbane, precizează Georgieva şi Tedros.

FMI a informat că a primit cereri pentru acordarea de finanţare de urgenţă în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, de la un număr fără precedent de 85 de ţări, adăugând că a început să elibereze primele fonduri unor ţări precum Kârgâstan, Honduras şi Rwanda. Fondul a adăugat că intenţionează să îşi dubleze fondurile de urgenţă până la 100 miliarde dolari, iar statele membre au luat măsuri pentru a consolida capacitatea totală de creditare a FMI până la 1.000 de miliarde de dolari.

La rândul său, consiliul de administraţie al Băncii Mondiale a anunţat joi că a acordat fonduri de urgenţă în valoare de 1,9 miliarde dolari pentru măsurile de răspuns la coronavirus din 25 de state în curs de dezvoltare, mai mult de jumătate din fonduri fiind alocate Indiei.

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...