FMI ajunge astăzi în România pentru a şasea misiune de evaluare
Potrivit reprezentantului rezident al FMI pentru Bulgaria şi România, Tonny Lybek, negocierile cu autorităţile de la Bucureşti sunt programate în perioada 31 iulie – 13 august, şeful delegaţiei Fondului urmând să sosească în România pe data de 1 august şi să părăsească ţara noastră pe 14 august a.c., scrie Agerpres.
‘Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a delegaţiilor Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Pe durata acesteia, delegaţiile vor avea întâlniri şi discuţii cu autorităţile statului şi cu mediul de afaceri, reprezentanţi ai băncilor, societăţii civile şi partidelor politice’, a menţionat Lybek, într-un comunicat FMI.
Acesta a adăugat că şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, va comunica concluziile discuţiilor din România la finalul vizitei, respectiv în data de 13 august a.c.
Reprezentantul FMI a subliniat faptul că ‘autorităţile române negociază un angajament preventiv Stand-By cu Fondul, asta însemnând că acestea nu intenţionează să utilizeze resursele disponibile’.
Cea de-a cincea misiune de evaluare a FMI, CE, BM a avut loc la finele lunii aprilie – începutul lunii mai, în perioada 27 aprilie-7 mai 2012.
Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.
Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, declara pe 25 iulie că un nou acord preventiv este util pentru România, în condiţiile în care economia românească consumă mai mult decât produce, şi probabil că va fi semnat unul, tot pe doi ani, pentru perioada 2013-2015.
‘Un nou acord preventiv cu FMI este util (…) Atâta timp cât economia românească, România în ansamblu, absoarbe, consumă şi investeşte mai mult decât produce, reflectat în Produsul Intern Brut, este nevoie de finanţare externă (…) Este prematur să vorbim despre sumă, importantă este decizia de natură strategică şi vizând un termen mediu. Vorbim de un acord care va fi, probabil, tot pe doi ani, între 2013-2015, aşa încât detaliile tehnice le vom avea atunci când vom discuta cu partenerii internaţionali’, afirma Georgescu.