FMI nu şi-a dat niciodată acordul pentru 135 de molecule noi fără delistarea altora – surse

Conducerea Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit vineri cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, ocazie cu care, în timpul discuţiilor, reprezentanţii FMI au arătat că nu şi-au dat niciodată acordul pentru introducerea a 135 de molecule noi pe lista de medicamente compensate şi gratuite fără revizuirea întregii liste şi delistarea altor molecule, potrivit unor surse medicale.
Economica.net - lun, 09 iun. 2014, 04:34
FMI nu şi-a dat niciodată acordul pentru 135 de molecule noi fără delistarea altora - surse

Aceleaşi surse au precizat că reprezentanţii FMI au declarat, la întâlnire, că susţin introducerea de noi molecule pe lista medicamentelor compensate şi gratuite, printr-un mecanism transparent, cu o încadrare bugetară, din economiile făcute din delistarea medicamentelor existente.

Totodată, reprezentanţii FMI au agreat mecanismul nou de evaluare care presupune pentru prima dată în România scoaterea unor molecule de pe listă în funcţie de efectul terapeutic şi actualizarea permanentă cu noi molecule a listei de compensate şi gratuite.

Potrivit aceloraşi surse, reprezentanţii FMI au apreciat intrarea în vigoare, începând cu 1 iunie, a pachetului de bază şi a contractului-cadru şi au arătat că susţin continuarea reformelor în domeniul medical.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...