FMI nu va participa la programul de redresare financiară a Greciei – Reuters

Fondul Monetar Internaţional nu va participa la programul de redresare financiară a Greciei, ci va accepta probabil un statut de consilier special cu puteri limitate, pentru a rămâne totuşi conectat la proces, au declarat sâmbătă pentru Reuters două surse despre care agenţia afirmă că au acces direct la propunerile făcute.
Economica.net - D, 09 oct. 2016, 07:29
FMI nu va participa la programul de redresare financiară a Greciei - Reuters

FMI insistă de mai bine de un an asupra condiţiilor în care ar putea participa la orice program nou, argumentând că obiectivele financiare stabilite în planul european de salvare a Greciei sunt nerealiste dacă nu se şterg o mare parte din datoriile ţării.

Cu toate acestea, Fondul a acceptat treptat reticenţa Uniunii Europene de a scuti Grecia de plata datoriilor, arată Reuters. În prezent, FMI îşi negociază un statut nou creat, care i-ar putea permite să joace un rol cu formalităţi limitate, spun sursele confidenţiale ale agenţiei.

‘Va fi mai mult decât un consilier, dar rolul nu va avea condiţii stricte, cum ar fi conformarea şi verificarea trimestrială a sănătăţii economice’, a declarat una din surse.

Dialogul Greciei cu creditorii săi europeni şi cu FMI este într-un impas de când ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a insistat ca Fondul să participe, dar a respins apelurile directoarei Fondului, Christine Lagarde, de a şterge o parte însemnată din datorii.

Sursa agenţiei Reuters explică: ‘Astfel, Lagarde poate merge în consiliul (director al FMI – n. red.) şi spune, ‘hei! nu încalc regulile noastre’, iar Schaeuble, al cărui guvern se confruntă cu alegeri toamna viitoare, poate spune ‘vedeţi, am FMI alături’ ‘.

Potrivit celei de-a doua surse, Fondul ‘nu va contribui cu bani la program, dar nu va fi doar asistenţă tehnică; vor avea probabil un rol special de consiliere, care va fi creat special pentru salvarea Greciei’.

FMI a refuzat să comenteze aceste detalii sâmbătă, transmite Reuters. Vineri, directorul FMI pentru Europa, Poul Thomsen, afirmase că Fondul este încă ‘angajat pe deplin’ în ceea ce priveşte Grecia, insistă asupra ştergerii datoriilor ţării şi va continua discuţiile pe această temă în următoarele luni.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor, miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 74,94 de milioane de lei (14,82 de milioane de euro), de la 111......
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia în valoare de ...
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și inaugurarea unui sediu nou
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și ...
Agenția de turism Hello Holidays anunță că a realizat două investiții strategice: achiziția a două autocare ultra ...
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Mai mult de 335 de miliarde de euro încă nu au fost accesate din resursele Uniunii Europene create pentru a ajuta la redresarea ...