FMI participă în mod integral la negocierile cu Grecia – Comisia Europeană
Discuţiile privind noul program sunt în derulare ‘fiind prezenţi reprezentanţii FMI, care participă integral la negocierile de la Atena’, le-a declarat jurnaliştilor din Bruxelles Mina Andreeva. Oficialul a adăugat că poziţia FMI este neschimbată iar această abordare ‘este pe deplin compatibilă cu agenda UE’, care implică un acord privind al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia şi apoi discuţii privind reducerea datoriei ţării.
Prima rundă a discuţiilor la nivel tehnic între reprezentanţii Greciei şi cei ai creditorilor internaţionali privind al treilea pachet de asistenţă financiară a început marţi şi ar urma să se încheie vineri, susţin sursele. Parlamentul Greciei a adoptat două pachete de reformă, ca parte a condiţiilor impuse de creditorii internaţionali în schimbul asistenţei financiare de 86 miliarde de euro (94 miliarde de dolari).
Una dintre condiţiile impuse Greciei de creditori în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară este înfiinţarea unui Fond de privatizare în valoare de 50 de miliarde de euro (54,8 miliarde de dolari). Fondul va fi utilizat pentru recapitalizarea băncilor elene, iar banii rămaşi vor fi reinvestiţi în Grecia de Guvernul de la Atena şi vor fi folosiţi pentru reducerea datoriei. Fondul va fi supervizat de autorităţile europene.
Săptămâna trecută, Grecia a obţinut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismul European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienţi pentru a asigura finanţarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaţionali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile pentru asistenţa financiară a cărei valoare este estimată la 86 de miliarde de euro ar urma să dureze mai multe săptămâni.
La cel de-al treilea plan de asistenţă pe trei ani acordat Greciei, Mecanismul European de Stabilitate (MES) va contribui cu o sumă cuprinsă între 40 şi 50 de miliarde de euro. Fondul Monetar Internaţional are în prezent la dispoziţie pentru Grecia 16 miliarde de euro dintr-un program care va expira în luna martie 2016.