FMI: PIB-ul României a crescut anul trecut cu 2,8%. În 2014, aşteptăm o creştere economică de 2,2%

Fondul Monetar Internaţional estimează pentru anul 2014 o creştere economică de 2,2% pentru România, după un avans de 2,8% înregistrat anul trecut, a declarat, marţi, şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de presă de la finalul vizitei la Bucureşti.
Economica.net - mar, 04 feb. 2014, 08:40
FMI: PIB-ul României a crescut anul trecut cu 2,8%. În 2014, aşteptăm o creştere economică de 2,2%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează pentru anul 2014 o creştere economică de 2,2% pentru România, după un avans de 2,8% înregistrat anul trecut, a declarat, marţi, şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de presă de la finalul vizitei la Bucureşti.

‘Pentru 2013, estimăm o creştere a PIB-ului de 2,8%, cea mai mare creştere economică de la începutul crizei. Deficitul de cont curent a crescut cu 1,2% din PIB, iar exporturile au avansat atât în ţările UE, cât şi în cele din afara spaţiului comunitar’, a spus ea, citând anul agricol bun şi exporturile printre factorii care au determinat această creştere.

Inflaţia s-a plasat la 1,6% la finele anului, datorită anului agricol bun şi reducerii TVA la pâine şi produse de panificaţie, dar şi datorită efectului de bază, a adăugat oficialul FMI.

Potrivit acesteia, dobânzile la titlurile guvernamentale au scăzut la un nivel istoric.

Pentru acest an, economia României va creşte cu 2,2%, a adăugat Schaechter.

‘Este o creştere mai mică decât cea de anul trecut, însă vor fi şi alte sectoare în afara agriculturii care vor juca un rol important. Suntem optimişti că se vor crea noi joburi. Acum asistăm la o creştere a cererii interne, dar şi a exporturilor. Bugetul din acest an este unul de investiţii, ceea ce va duce la îmbunătăţirea infrastructurii şi va da un impuls construcţiilor’, a precizat Schaechter.

Pe de altă parte, şefa FMI atrage atenţia asupra faptului că amânarea pentru o perioadă a implementării accizelor la carburanţi trebuie compensată prin îngheţări pe partea de cheltuieli.

Ea a adăugat că se aşteaptă la creşteri de noi joburi în sectoare precum cel manufacturier şi al serviciilor.

În ceea ce priveşte inflaţia, aceasta va continua să scadă în primul semestru din 2014, dar va reveni peste ţinta de 2,5% anunţată de BNR în a doua jumătate a anului

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnirea dintre Putin şi Zelenski ar putea avea loc în Elveţia, spune Macron
Întâlnirea dintre Putin şi Zelenski ar putea avea loc în Elveţia, spune Macron
Întâlnirea între preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi rus Vladimir Putin ar trebui să aibă loc în Europa, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, care a pledat ca......
Ce spune şeful Consiliului Fiscal despre menținerea ratingului României
Ce spune şeful Consiliului Fiscal despre menținerea ratingului României
Menţinerea de către agenţia Fitch a ratingului suveran al României are în vedere măsurile de corecţie iniţiate de ...
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
Guvernul urmează să aprobe marţi, prin ordonanţă de urgenţă, instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor ...
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Ciobanul Ioan Suciu, celebru în comunitatea oierilor datorită activităţii sale din zona Făgăraș, județul Brașov, ...