FMI prognozează o revenire în forță a economiei românești în acest an, cu o creștere a PIB de 7%

Experţii Fondului Monetar Internaţional estimează, pentru 2021, o redresare economică puternică în România, cu un avans al Produsului intern brut real de 7 procente, precizând, însă, că riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, se arată în concluziile publicate în urma misiunii de evaluare a economiei româneşti.
AGERPRES - vin, 28 mai 2021, 18:13
FMI prognozează o revenire în forță a economiei românești în acest an, cu o creștere a PIB de 7%

„Pentru anul 2021 este preconizată o revenire puternică a PIB-ului real, de 7 procente. Revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul ţărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020. Se anticipează că o recoltă agricolă mai bună va susţine producţia ulterior, în cursul acestui an. Riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, inclusiv din cauza apariţiei unor noi tulpini ale virusului, eficienţei mai reduse în timp a vaccinului sau refuzului de vaccinare din partea populaţiei”, precizează comunicatul remis de FMI în urma încheierii consultărilor pe Articolul IV.

Experţii instituţiei financiare internaţionale arată, în context, că economia românească a făcut faţă relativ bine crizei COVID-19, iar contracţia PIB din 2020 indusă de pandemie a fost considerabil mai redusă decât media UE.

„Aceasta a reflectat în parte o incidenţă iniţială mai limitată a focarelor virusului şi valuri ulterioare de infectare de durată scurtă, ce nu au necesitat o a doua închidere la nivel naţional a economiei. Măsurile eficiente din domeniul sanitar şi o demarare timpurie a campaniei de vaccinare au contribuit şi ele la această situaţie. Important, populaţia şi mediul de afaceri au beneficiat de o relaxare coordonată a politicii fiscale şi monetare, fapt ce a contribuit la limitarea recesiunii economice şi a creşterii şomajului. Aceasta a fost o schimbare binevenită faţă de măsurile de înăsprire a politicilor pe care România le-a aplicat în crizele economice anterioare”, explică sursa citată.

Potrivit FMI, finanţarea externă a fost favorabilă, susţinută de o relaxare monetară la nivel global şi de măsurile de sprijin de la nivelul UE.

Totodată, reprezentanţii instituţiei cu sediul la Washington amintesc că autorităţile au asigurat sprijinul fiscal necesar similar celor oferit de alte ţări UE: în primul rând majorarea cheltuielilor sanitare; în al doilea rând, măsuri de susţinere a veniturilor sub forma subvenţionării temporare a salariilor şi măsuri ţintite de stimulare a angajărilor; şi, în al treilea rând, sprijin acordat companiilor sub formă de împrumuturi nerambursabile şi asigurarea lichidităţii prin amânarea obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor şi prin garantarea creditelor, mai ales pentru IMM-uri. Aceste măsuri de sprijin au fost prelungite şi în anul 2021.

Pe de altă parte, arată FMI, acţiunile hotărâte şi luate în timp util de către Banca Naţională a României (BNR) au contribuit la asigurarea funcţionării pieţei financiare şi la susţinerea fluxului de credit pe parcursul pandemiei. Printre aceste acţiuni se numără reduceri ale ratei dobânzii de politică monetară, un program de achiziţionare a titlurilor de stat, precum şi măsuri de asigurare a lichidităţii, de flexibilizare a cadrului de reglementare şi moratorii pentru rambursarea împrumuturilor bancare.

O misiune FMI a efectuat o vizită virtuală la Bucureşti în perioada 10-28 mai pentru a purta discuţii privind consultările în temeiul Articolului IV.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...