FMI recunoaşte „eşecuri notabile” în primul plan de salvare a Greciei

Economica.net
06 06. 2013
grecia_euro_31530600_75643700

‘Au existat eşecuri notabile. Încrederea pieţelor nu a fost încă restabilită, sistemul bancar a pierdut 30% din depozite şi economia a înregistrat o recesiune mai puternică decât am prevăzut, cu un şomaj foarte ridicat’, admite FMI în raportul în care evaluează rezultatele ajutorului de 110 miliarde de euro acordat Greciei în schimbul unui program sever de austeritate.

Când a fost acordat ajutorul, Fondul estima că economia greacă va reintra pe creştere în anul 2012, dar în realitate continuă să fie în recesiune chiar şi în anul 2013, pentru al şaselea an consecutiv.

Şi estimările privind evoluţia datoriei publice a Greciei au fost depăşite de cele reale, aceasta urmând să depăşească 170% din PIB în anul în curs, se mai precizează în raport.

Totodată, FMI recunoaşte că în cazul Greciei a relaxat criteriile de acordare a ajutorului financiar şi chiar funcţionarea troicii ‘a pus probleme la conceperea programului’ pentru Grecia. Astfel, ‘Fondul a fost nevoit să negocieze mai întâi cu ţările din zone euro (…) şi abia apoi cu autorităţile de la Atena’, ceea ce a condus la o stare de ‘incertitudine’ alimentată de ezitările europene.