FMI schimbă o regulă internă care îi ameninţa planul de a ajuta Ucraina

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a decis marţi să-şi modifice o regulă internă care periclita continuarea planului său de a ajuta Ucraina, cu riscul de a se vedea acuzat că cedează presiunilor politice, comentează AFP.
Economica.net - mie, 09 dec. 2015, 07:49
FMI schimbă o regulă internă care îi ameninţa planul de a ajuta Ucraina

Până în prezent, FMI era în incapacitate de a acorda asistenţă financiară unei ţări care are datorii faţă de alt stat.

Această dispoziţie ridica probleme în special în cazul Ucrainei, care beneficiază de un plan de ajutor de 17,5 miliarde de dolari din partea FMI din luna martie şi care este pe punctul de a fi falimentată de Rusia, scrie Agerpres.

Sufocat financiar de insurecţia din estul ţării, Kievul a informat recent că nu va putea rambursa cele 3 miliarde de dolari datorate Rusiei înainte de sfârşitul anului şi care fuseseră împrumutaţi de Moscova vechiului regim.

În starea actuală a lucrurilor, o astfel de situaţie ar fi determinat automat FMI să-şi suspende sprijinul pentru Ucraina, susţinută de ţările occidentale şi în special de SUA.

Conştient de acest risc, FMI indicase recent că intenţionează să flexibilizeze această regulă, ceea ce s-a şi făcut marţi, după o reuniune a consiliului său de administraţie, instanţă reprezentând cele 188 de state membre ale sale.

‘Consiliul de administraţie al FMI s-a reunit astăzi şi a decis să schimbe regula actuală asupra refuzului în absenţa plăţilor faţă de creditori oficiali publici’, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.

Amploarea schimbării şi modalităţile sale nu au fost dezvăluite, dar vor fi precizate ‘în zilele următoare’, a adăugat el.

Cu această modificare, FMI îşi asumă riscul de fi acuzat că acţionează din motive politice şi cu scopul de a satisface SUA, primul său acţionar, care acuză Moscova că a destabilizat Ucraina.

La sfârşitul lunii octombrie, Rusia îşi exprimase deja temerea de o schimbare ‘în marş forţat’ a acestei reguli interne a FMI ‘într-un context foarte politizat’.

Fondul, la rândul său, încearcă să dezamorseze aceste critici amintind că dezbaterea asupra acestei reguli era deja angajată în cadrul său în 2013, cu mult înainte de declanşarea crizei ucrainene.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...