FMI se apropie de sfârşitul vizitei în Ucraina

Misiunea de informare a Fondului Monetar Internaţional a făcut progrese în discuţiile cu autorităţile de la Kiev urmând ca în scurt timp să-şi prezinte concluziile către conducerea Fondului, a declarat joi purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmite Reuters.
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 20:42
FMI se apropie de sfârşitul vizitei în Ucraina

O echipă de experţi de la FMI a ajuns la Kiev săptămâna trecută pentru a evalua situaţia economică a Ucrainei şi a discuta un posibil program de împrumut. Noul Guvern de la Kiev a anunţat că are nevoie urgentă de lichidităţi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

‘Din câte ştiu, discuţiile de la Kiev au făcut progrese şi a avut loc un schimb fructuos de puncte de vedere’, a declarat Gerry Rice, adăugând că misiunea va reveni în scurt timp la Washington, posibil vineri, pentru a-şi prezenta concluziile către conducerea instituţiei financiare internaţionale.

Anterior, ministrul ucrainean de Finanţe, Oleksander Shlapak, a declarat că Ucraina intenţionează să primească de la FMI fonduri în valoare de 15 miliarde de dolari pe o perioadă de doi ani şi jumătate, adăugând că, în cel mai optimist scenariu, Ucraina va primi bani de la FMI abia în luna aprilie.

Ultimul acord stand-by cu FMI al Ucrainei, în valoare de 15 miliarde de dolari, a fost îngheţat în 2011 în urma refuzului Kievului de a pune capăt subvenţiilor şi a majora preţurile la gaze şi încălzire pentru consumatorii casnici. Cu ocazia ultimei sale vizite la Kiev, care a avut loc la finele anului trecut, o misiune a FMI a cerut din nou Ucrainei să majoreze preţurile la energie şi să introducă un curs de schimb flexibil pentru hrivna.

 

Te-ar mai putea interesa și
Percheziţii DNA la Compania de Apă Braşov (surse)
Percheziţii DNA la Compania de Apă Braşov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în 12 locaţii de pe raza judeţelor Braşov şi Galaţi într-un dosar în care se investighează infracţiuni de dare......
Tactici Revoluționare – Cum Antrenorii Geniali Schimbă Fața Jocului
Tactici Revoluționare – Cum Antrenorii Geniali Schimbă Fața Jocului
Aș vrea să-ți arăt cum aceste tactici, pe care poate le vezi la TV fără să le observi în detaliu, schimbă cu adevărat ...
Cel mai vârstnic turist care a călătorit cu Join UP! România vara aceasta are 102 ani
Cel mai vârstnic turist care a călătorit cu Join UP! România vara aceasta are 102 ani
Tur-operatorul ucrainean Join UP! a prezentat o analiza a comportamentului de călătorie al turiștilor români pentru sezonul ...
Companiile ar trebui să poată deduce TVA pentru organizarea teambuildingurilor – consultanţi fiscali
Companiile ar trebui să poată deduce TVA pentru organizarea teambuildingurilor – consultanţi fiscali
Organizarea unui teambuilding nu ar trebui să fie considerată o prestare de servicii în mod gratuit de către companii, ...