FMI sfătuieşte Germania să majoreze salariile şi să investească în infrastructură

Economica.net
15 05. 2017
germania_steag_15703400

Într-un raport anual publicat în baza consultărilor pe Articolul IV, FMI susţine că excedentele mari şi persistente de cont curent înregistrate de Germania reflectă economiile interne ridicate şi oportunităţi mai bune de investiţii peste hotare. ‘Germania ar trebui să adopte un set de politici fiscale şi structurale coordonate care să protejeze atuu-rile sale şi să soluţioneze provocările rămase, inclusiv reducerea dezechilibrelor externe’ se arată în raportul FMI.

La rândul său, un oficial de la FMI a declarat că potrivit estimărilor instituţiei financiare internaţionale excedentul de cont curent al Germaniei va scădea până la 7,5% din PIB în 2022 de la 8,3% din PIB anul trecut, adăugând că un surplus cuprinse între 2,5 şi 5% din PIB ar fi unul adecvat.

Excedentul de cont curent al Germaniei este de mai mulţi ani un subiect de dispută cu SUA, FMI şi celelalte state din zona euro, care au cerut Berlinului să facă mai mult pentru a stimula cererea internă. În replică, Germania susţine că a majorat investiţiile iar excedentul său de cont curent se datorează atractivităţii produselor germane, pentru care nu ar trebui pedepsită.

De asemenea, în raportul său FMI apreciază că economia germană are performanţe bune dar că investiţiile companiilor nu accelerează iar îmbătrânirea populaţiei afectează perspectivele de creştere pe termen lung. ‘Spaţiul fiscal disponibil ar trebui utilizat pentru iniţiative care cresc majorează potenţialul de creştere, de exemplu pentru investiţii în infrastructură fizică sau digitală, îngrijirea copiilor, integrarea refugiaţilor şi diminuarea poverii fiscale asupra muncii’, susţine FMI.

Fondul recomandă de asemenea reformarea sistemului de pensii pentru a face mai atractivă rămânerea în câmpul muncii o perioadă mai mare de timp.

În ceea ce priveşte zona euro în ansamblu, FMI consideră că este nevoie de o creştere susţinută a salariilor şi a inflaţiei în Germania pentru a putea stimula inflaţia în zona unică, ceea ce ar ajuta la normalizarea politicii monetare.

Recomandările FMI se opun modului de gândire al ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble care zilele trecute a anunţat estimări mai mari privind veniturile din taxe în acest an şi totodată a respins criticile potrivit cărora Germania nu investeşte suficient.