FMI şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei Germaniei şi cere Berlinului să majoreze investiţiile
Conform celor mai recente prognoze ale FMI, cea mai mare economie europeană ar urma să înregistreze în 2017 un avans de 1,8%, comparativ cu 1,6% cât estima în luna aprilie, urmând ca în 2018 să înregistreze un avans de 1,6%, faţă de 1,5% cât preconiza până acum.
‘Creşterea economiei Germaniei a rămas solidă, susţinută de cererea internă robustă’ susţine FMI făcând referire la creşterea gradului de ocupare, majorarea cheltuielilor statului şi continuarea de către Banca Centrală Europeană a măsurilor de stimulare monetară. De asemenea, FMI prognozează că exporturile Germaniei vor reveni pe creştere în acest an, după ce anul trecut au scăzut, iar acest lucru va duce la creşterea investiţiilor companiilor şi a importurilor.
În paralel, Fondul Monetar Internaţional a avertizat că îmbătrânirea populaţiei Germaniei şi progresele lente ale Berlinului în domeniul reformelor structurale vor afecta creşterea pe termen mediu şi în consecinţă a cerut guvernului german să îmbunătăţească potenţialul de creştere şi să-şi accelereze eforturile destinare reechilibrării balanţei externe în sensul diminuării excedentului de cont curent.
‘În acest scop, consiliul director recomandă utilizarea instrumentelor disponibile în cadrul prevederilor fiscale pentru a creşte şi mai mult investiţiile publice în infrastructură, să extindă furnizarea de servicii de îngrijire a copiiilor, să crească gradul de integrare a refugiaţilor şi să diminueze povara fiscală asupra muncii’, susţine FMI.
Excedentul de cont curent al Germaniei este de mai mulţi ani un subiect de dispută cu SUA, FMI şi celelalte state din zona euro, care au cerut Berlinului să facă mai mult pentru a stimula cererea internă. În replică, Germania susţine că a majorat investiţiile iar excedentul său de cont curent se datorează atractivităţii produselor germane, pentru care nu ar trebui pedepsită.
În ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei Germaniei, FMI recomand majorarea vârstei efective de pensionare la peste 67 de ani, o măsură care în opinia FMI ar reduce nevoia de a face economii pentru pensie şi deci ar împinge în jos surplusul de cont curent.