FMI şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere pentru economia mondială

30 01. 2024
world

Economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, a spus că noul raport revizuit „World Economic Outlook” (WEO) arată că se întrevede o aterizare lină (-soft landing-) dar cu toate acestea creşterea generală şi schimburile comerciale mondiale rămân mai mici decât mediile istorice. „Am descoperit că economia mondială continuă să afişeze o rezilienţă remarcabilă şi în prezent suntem pe panta finală a unei aterizări line, cu o inflaţie care scade constant şi o creştere economică persistentă. Dar ritmul creşterii rămâne unul modest şi ar putea exista turbulenţe în faţă”, a spus Gourinchas.

Potrivit datelor actualizate din raportul „World Economic Outlook”, prezentat marţi, economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 3,1% în acest an, faţă de o creştere de 2,9% prognozată în raportul WEO din luna octombrie. Prognoza de creştere pentru 2025 a fost lăsată nemodificată la 3,2%. Comparativ, tendinţa istorică pentru perioada 2000-2019 a fost de 3,8% în medie.

În ceea ce priveşte inflaţia, FMI şi-a menţinut estimările din luna octombrie conform cărora inflaţia de bază în 2024 va fi una de 5,8%, dar a redus prognoza de inflaţie pentru 2025 până la 4,4%, de la 4,6% cât estima în octombrie. Cu excepţia Argentinei, care se confruntă cu o explozie a inflaţiei, inflaţia de bază la nivel mondial se va reduce, a precizat Gourinchas.

În ceea ce priveşte principalele economii ale lumii, FMI estimează că SUA ar urma să înregistreze în acest an o creştere economică de peste 2% (2,1%), o veste bună pentru preşedintele Joe Biden, în condiţiile în care 2024 este un an electoral iar economia va fi una din temele majore de campanie.

În schimb, creşterea economică în zona euro nu va depăşi 1% (0,9%), afectată din nou de Germania, în cazul căreia economia ar urma să ruleze la ralanti, cu un avans de doar 0,5%. „Trebuie să ne reamintim de amploarea şocului suferit de mai multe ţări europene începând din 2022. Şocul energetic, în special în Germania, a fost unul foarte important…Cu toate acestea, economia germană a demonstrat un grad de rezilienţă incredibil. Ea a înregistrat performanţe mai slabe decât alte ţări, precum SUA, însă natura şocului a fost diferită”, a precizat Gourinchas.

În rândul ţărilor emergente, FMI a revizuit prognozele referitoare la creşterea economiei chineze în acest an, până la 4,6%, de la 4,2% cât estima iniţial. Gourinchas a spus că revizuirea reflectă sprijinul fiscal semnificativ oferit de autorităţi precum şi o încetinire mai puţin gravă decât se estima iniţial venită din sectorul imobiliar.

Potrivit FMI, economiile emergente şi în curs de dezvoltare ar urma să înregistreze o creştere de 4,1% în 2024, iar prognozele pentru Europa emergentă (regiune unde este inclusă şi România) au fost îmbunătăţite cu 0,6 puncte procentuale, până la un avans de 2,8%, în principal graţie unei creşteri peste aşteptări în Rusia, pe fondul cheltuielilor militare mari care au legătură cu războiul din Ucraina. Potrivit FMI, economia Rusiei ar urma să înregistreze un avans de 2,6% în 2024, cu 1,5 puncte procentuale peste prognoza din octombrie. Fondul avertizează că ar putea fi şi alte revizuiri ale cifrelor referitoare la Rusia pentru că sunt semne de întrebare cu privire la amploarea stimulentelor fiscale decise de Moscova.

Pe ansamblu, Gourinchas susţine că perspectivele globale reflectă o balanţă mai echilibrată a riscurilor în sus şi în jos, în condiţiile în care riscul unui conflict mai amplu în Orientul Mijlociu este contrabalansat de perspectiva unor preţuri mai mici la carburanţi, care ar ajuta la o reducere mai rapidă a inflaţiei decât se aşteaptă.