FMI solicită Chinei mai multă claritate în privinţa politicilor sale economice
‘China demarează o reechilibrare istorică a modelului său de creştere, iar activitatea economică este moderată, la un nivel mai sustenabil. Cu toate acestea, reechilibrarea este un proces dificil, iar efectele ei se simt în întreaga lume, ceea ce întăreşte necesitatea unei clarificări suplimentare privind politicile Chinei, în special cele legate de cursul de schimb’, a explicat şeful FMI, în timpul vizitei în Camerun.
Banca Centrală a Chinei (PBOC) a coborât joi cursul de referinţă al yuanului în raport cu dolarul cu 0,51%, până la 6,5646 yuani pentru un dolar, ceea ce reprezintă cel mai scăzut curs de schimb pentru moneda chineză după luna martie 2011. Este vorba, de asemenea, de cea mai mare depreciere înregistrată de moneda chineză după luna august a anului trecut, când Beijingul a decis o devalorizare surpriză a yuanului cu aproape 5% în decurs de o săptămână. Un yuan mai slab face exporturile chineze mai competitive pe plan internaţional, dar scumpeşte importurile Chinei.
Deşi mulţi economişti spun că o depreciere graduală a yuanului era de aşteptat, după ce alte state importante şi-au depreciat monedele în ultimii ani, decizia Chinei a provocat temeri pe pieţele financiare globale în legătură cu capacitatea Guvernului de la Beijing de a gestiona încetinirea creşterii economiei chineze.
Analiştii susţin că Banca Centrală a Chinei trebuie să-şi explice mai bine intenţiile privind yuanul.
‘Aşa cum am subliniat de câteva ori în ultimele săptămâni, această tranziţie nu va fi uşoară, fiind afectată şi de cererea mai scăzută pentru materii prime’, a afirmat Christine Lagarde.
China este un consumator important de materii prime, iar încetinirea creşterii sale economice a afectat preţurile resurselor pe plan global. Cotaţia petrolului Brent a coborât miercuri sub pragul de 35 de dolari per baril, pentru prima dată după luna iulie 2004.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional a avertizat că ‘fragilitatea’ economiei mondiale va persista şi în 2016.