FMI: Sugerăm eliminarea sau amânarea măsurilor fiscale programate pentru 2017
‘În raportul experţilor noştri pe Articolul IV, care urmează să fie publicat, am explicat că măsurile fiscale aprobate anul trecut sunt prociclice, punând datoria publică pe traiectorie crescătoare. Alte reduceri de taxe sunt anunţate şi vor veni la un moment când consumul privat deja este puternic şi aceasta este definiţia esenţială a prociclicităţii. Noi am sugerat în raportul experţilor că, pentru a atinge obiectivul de a face economii la buget pentru perioade dificile, pentru a readuce datoria publică pe o traiectorie descendentă, trebuie să se renunţe la aplicarea măsurilor fiscale programate să intre în vigoare anul viitor sau să fie amânate până se pot vedea rezultatele din îmbunătăţirea administrării fiscale’, a explicat marţi Reza Baqir, în cadrul unei dezbateri organizată de Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit acestuia, din reforma salariilor se pot obţine economii de 1,5% din PIB. De asemenea se pot face economii la cheltuielile de capital, pentru că în România acestea sunt mai mari decât pe celelalte segmente, însă calitatea infrastructurii rezultate din aceste cheltuieli este redusă.
Totodată, reprezentantul FMI susţine că proiectele mari trebuie prioritizate, iar această măsură trebuie extinsă apoi la proiecte medii şi la cele locale. În plus, trebuie realocate fondurile de pe proiecte ineficiente către cele cu eficienţă mai mare.
‘Planificarea investiţiilor trebuie să se bazeze pe evaluări ale riscului satisfăcătoare şi apoi un sistem de control al angajamentelor trebuie derulat pentru toate entităţile de stat pentru a evitat problemele de execuţie bugetară’, a mai spus Baqir.
În plus, în anumite zone precum educaţia şi sănătatea, nivelul este scăzut în România comparativ cu alte ţări şi este spaţiu pentru îmbunătăţirea rezultatelor, în opinia reprezentantului FMI. Însă, potrivit acestuia, scăderea veniturilor bugetare pe fondul reducerilor de taxe va pune presiune mai mare pe cheltuieli, într-un moment în care rezultatele din sănătate sau educaţie sunt slabe.
Totodată, Reza Baqir atrage atenţia asupra evoluţiei execuţiei bugetare pe parcursul anului, care poate influenţa calitatea cheltuielilor. ‘Atunci când te uiţi la execuţia bugetară, o paradigmă pe care o vezi este că, în timp ce există mai multe luni cu excedent sau cu un deficit nepronunţat, în mod tipic în ultimele două luni va exista o execuţie masivă a cheltuielilor. Atunci o întrebare care se poate pune este dacă acest fapt duce la grăbirea cheltuielilor, care se reflectă într-o calitate scăzută’, a adăugat reprezentantul FMI.
În afara reducerii TVA de la 20% la 19%, Codul Fiscal mai prevede, pentru 2017, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi.
Execuţia bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un excedent de 130 milioane de lei, respectiv 0,02% din PIB, faţă de 5,96 miliarde de lei, respectiv 0,84% din PIB, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2015, informează, miercuri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
La sfârşitul primului trimestru al anului în curs, excedentul bugetar a atins 3 miliarde lei, respectiv 0,4% din PIB.