FMI va participa la un plan de ajutor doar dacă Grecia îndeplineşte două condiţii

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu va participa la planul de ajutor pentru Grecia până când Atena nu va accepta un pachet complet de reforme şi partenerii europeni nu vor fi de acord cu ştergerea unei părţi a datoriei ţării, a declarat joi un responsabil al FMI, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 30 iul. 2015, 17:16
FMI va participa la un plan de ajutor doar dacă Grecia îndeplineşte două condiţii

‘FMI nu va participa decât după ce aceste două condiţii vor fi îndeplinite’, a afirmat responsabilul, sub rezerva anonimatului, menţionând că aceasta nu se va întâmpla mai devreme de câteva luni.

Conform acordului din 13 iulie, europenii au pus printre condiţiile principale ale unui al treilea plan de ajutor pentru Grecia participarea Fondului Monetar Internaţional.

Conform aceluiaşi oficial, FMI va continua să participe la negocierile în curs la Atena, dar nu poate susţine acest plan de ajutor decât dacă va fi ‘complet’ şi dacă va garanta ‘sustenabilitatea’ datoriei pe termen mediu.

FMI estimează însă că acest dublu obiectiv nu va fi atins fără ‘decizii dificile’ din partea Atenei şi a partenerilor europeni.

‘Nimeni nu poate avea iluzia că o parte poate rezolva de una singură problema’, a adăugat sursa citată, subliniind că va fi nevoie de timp pentru ca aceste decizii să fie luate.

Potrivit responsabilului, FMI nu se va putea angaja din nou în Grecia decât dacă europenii acceptă reducerea datoriei ţării, care se apropie în prezent de 180% din PIB.

Deocamdată, aceştia nu au făcut decât să aibă în vedere o astfel de opţiune, în timp ce FMI aşteaptă un angajament ‘concret şi explicit’, a mai indicat oficialul pentru AFP

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...