FMI vine astăzi la Bucureşti pentru a cincea evaluare
Delegaţia este condusă de negociatorul şef pentru România, Jeffrey Franks, care va sosi pe 25 aprilie şi va rămâne o zi în plus după încheierea evaluării, urmând să plece pe 9 mai.
‘Domnul Franks va ajunge pe data de 25 aprilie, va sta o zi după misiune şi va pleca pe 9 mai. Domnul Franks va fi însoţit de domnul Erik De Vrijer, care va deveni şeful misiunii pentru următoarea evaluare. Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a echipei Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale. Autorităţile tratează Aranjamentul ca fiind de tip preventiv, ceea ce înseamnă că nu intenţionează să tragă resursele disponibile’, arată reprezentantul rezident al FMI pentru Bulgaria şi România, Tonny Lybek, într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Potrivit acestuia, reprezentanţii misiunii se vor întâlni cu autorităţile, reprezentanţii partidelor politice, uniuni, asociaţii de afaceri, bănci şi organizaţiile societăţii civile.
‘Urmează ca misiunea să facă publice concluziile la încheierea vizitei’, a precizat Lybek.
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional /FMI/ a aprobat, pe 22 martie, cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu România, punând la dispoziţia ţării o nouă tranşă, de 505 milioane de euro. Cu noua tranşă, România are la dispoziţie de la FMI aproximativ două miliarde de euro.
Cea de-a patra misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie 2012.
Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.