FMI vine la Bucureşti în perioada 6-14 noiembrie

O echipă de experţi ai FMI, condusă de şeful misiunii Fondului în România, Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti în 6-14 noiembrie pentru discuţii cu autorităţile române despre evoluţiile economice recente, perspectivele economice, politica fiscală şi monetară şi reformele structurale.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 08:08
FMI vine la Bucureşti în perioada 6-14 noiembrie

Echipa FMI va fi însoţită de experţi de la Comisia Europeană şi Banca Mondială, a declarat reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, într-un comunicat transmis marţi de Fond.

„Pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc în România pe 9 decembrie, cea de-a şaptea evaluare a programului convenit prin acordul stand-by cu FMI va fi amânată. Echipa FMI însărcinată să discute performanţele înregistrate în cadrul programului şi să stabilească împreună cu autorităţile măsurile necesare pentru a încheia evaluarea va sosi la Bucureşti odată cu instalarea unui nou guvern”, precizează Lybek în comunicat.

Board-ul FMI a aprobat la finele lunii septembrie cea de-a şasea evaluare a acordului preventiv cu România, disponibilizând cea de-a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST – drepturi speciale de tragere (513 milioane euro), din programul de finanţare de 3,5 miliarde euro. Astfel, suma totală pusă la dispoziţia României până în prezent de la începutul acordului cu FMI, din martie 2011, este de 3,2 miliarde euro.

Acordul aflat în derulare este unul preventiv, iar autorităţile române nu au accesat finanţarea până în prezent.

Acordul cu FMI este completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, tranşele putând fi trase de autorităţile române doar dacă este necesar.

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace România
Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace România
Romgaz Black Sea Limited Nassau (Bahamas) Sucursala București, care este implicată alături de OMV Petrom în proiectul Neptun Deep, cere în instanță dizolvarea Fundației Greenpeace CEE......
Criză Rusia – Veniturile din exporturile de petrol şi gaze ar urma să scadă cu o treime în mai, până la cel mai redus nivel din 2023 şi până acum (Reuters)
Criză Rusia – Veniturile din exporturile de petrol şi gaze ar urma să scadă cu o treime în mai, până la cel ...
Veniturile Rusiei din exporturile de petrol şi gaze ar urma să scadă cu o treime în mai, faţă de perioada similară ...
Negociatorii ruși și ucrainieni se vor întâlni azi la Istanbul, după ce Zelenski l-a așteptat degeaba pe Putin
Negociatorii ruși și ucrainieni se vor întâlni azi la Istanbul, după ce Zelenski l-a așteptat degeaba pe Putin
Negociatorii ruși și ucraineni se vor întâlni vineri la Istanbul pentru primele discuții de pace din ultimii peste trei ...
Gigantul chinez BYD transformă Ungaria în baza sa europeană
Gigantul chinez BYD transformă Ungaria în baza sa europeană
Președintele grupului chinez BYD, Wang Chuanfu, a anunțat că firma sa are în plan să înființeze centrul său european ...