FMI vrea „un zvâc” pentru introducerea managementului privat, în trei săptămâni

Economica.net
15 11. 2012
fmi_76841100

„În discuţiile cu FMI s-au abordat probleme de fond. Ei s-au referit la lentoarea cadrului legislativ pentru privatizarea managementului, se vedea clar că au o deficinţă în a înţelege că sunt etape clare privind paşii de urmat, de lansare a anunţului, de găsire a firmei de headhunting etc. Dorinţa lor e o treabă aşa, de zvâc, în trei săptămâni să se întâmple”, a afirmat Traicu într-o conferinţă de presă.

Ministerul Economiei a anunţat marţi că va relua procesul de selecţie a managementului privat la companiile de stat din portofoliul instituţiei, suspendat în vară odată cu încetarea contractului cu firma Pedersen & Partners. Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să instituie până la finele anului management privat la mai multe companii de stat.

Traicu a adăugat că „în rest, în cea mai mare parte”, angajamentele statului asumate faţă de FMI în privinţa sectorului energetic au fost îndeplinite, iar misiunea de evaluare finală va avea loc după 15 ianuarie, la o dată care va fi „probabil” convenită de Ministerul Finanţelor Publice.

Printre companiile care urmau să aibă conducere profesionistă se număra şi Hidroelectrica, dar procedura a fost amânată întrucât producătorul de electricitate a intrat în insolvenţă, în luna iunie.

În septembrie 2011 Guvernul şi FMI au convenit să numească manageri privaţi la 15 companii de stat, în 2011 şi 2012, la companiile Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim.

Pentru selectarea managerilor profesionişti, Ministerul Economiei a încheiat în octombrie 2011 un acord cu firma de recrutare Pedersen & Partners.

În 31 mai 2012 contractul dintre cele două parţi a încetat „în condiţii amiabile”. Pedersen & Partners anunţa în luna iunie că acordul a încetat din cauza intenţiei Ministerului Economiei de a derula procesul printr-o altă modalitate decât cea prevăzută la semnarea contractului.

Ministerul Economiei anunţa în luna iulie că a început procedura de selectare a consultanţilor care vor recruta manageri profesionişti pentru 47 de companii de stat şi că vrea astfel să implice tehnocraţii în „administrarea bogăţiei naţionale”.