Primul credit prin programul IMM Invest: banii vin de la Banca Românească pentru o firmă din Ploiești care fabrică echipamente medicale
Banca Românească beneficiază de 340 milioane lei din plafonul total al garanțiilor alocate de către Ministerul Finanțelor Publice pentru „Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA”, derulat prin intermediul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN).
„Programul guvernamental IMM INVEST este cel mai amplu program de finanțare a companiilor mici și mijlocii derulat vreodata în România, în urma căruia estimăm că va fi susținut un număr de peste 40.000 de IMM -uri și vor fi salvate cel puțin 500.000 de locuri de muncă. România este singura țară din Uniunea Europeană care are aprobată schema de ajutor de stat cu garanții în nume și cont stat de până la 90%, iar dobânda, comisionul de risc și comisionul de garantare sunt 0. La mai puțin de o lună de la aprobarea schemei de ajutor de stat a României în valoare de 3,3 miliarde de euro dedicată susținerii IMM-urilor, programul IMM INVEST ROMÂNIA a devenit o realitate. În mai puțin de o săptămână de la deschiderea aplicației,un număr de 54.872 de cereri au fost analizate, dintr-un total de 67.433 solicitări înscrise în acest moment în aplicația www.imminvest.ro, iar un număr de 25.675 solicitări ale IMM-urilor au fost deja transmise la bănci pentru aprobarea acordului de finanţare.”, a declarat Dumitru Nancu, Directorul General al FNGCIMM.
Reprezentanții băncii consideră că prin accesarea acestor fonduri puse la dispoziția companiilor locale de către statul român, acestea au posibilitatea de a-și continua sau chiar dezvolta activitatea, de a menține și crea noi locuri de muncă, și implicit, de a contribui la atenuarea efectelelor macro-economice negative ale pandemiei COVID-19.
„Avem doar un Plan A pentru fabrica noastră – mergem mai departe, ne adaptăm și nu ne oprim. Programul IMM INVEST ne ajută în egală măsură să creăm încă 15 locuri noi de muncă, să ne stabilim o ţintă pentru cifra de afaceri din acest an la nivelul anului 2019 și să contribuim cu produse critice în lupta împotriva efectelor din planul sănătății publice a pandemiei cu COVID-19. Investițiile pe care le vom face vor fi direcționate spre utilaje moderne capabile să realizeze cusături fără ață – pe principiul încălzirii locale prin emitere de sunete de înaltă frecvență – și în echipamente moderne de croit cu laser. Nu în ultimul rând, linia de credit pentru finanțarea capitalului de lucru va asigura aprovizionarea cu materii prime necesare procesului de producție, plata salariilor și a taxelor”, a afirmat Victor Purțuc, Directorul General al Rexton Grup, cu ocazia semnării contractului cu Banca Românească.
Compania Rexton Grup a fost fondată în 2007, are ca obiect de activitate fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru femei și are în prezent 140 de angajați. Produsele fabricate în Ploiești ajung pe rafturile unor nume de marcă precum Next, Zadig & Voltaire, ASOS sau Mrs Selfridge.