FNGCIMM: IMM-urile imprimă tendinţa creditelor neperformante în sistemul bancar

Economica.net
22 11. 2012
bani_lei_romanesti_81507600

„Numărul IMM-urilor care solicită finanţare în România este practic dublu faţă de media europeană. Băncile sunt reticente. Cel mai recent sondaj de opinie privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei arată că apetitul băncilor de a finanţa IMM-uri este extrem de scăzut. Toată nevoia de finanţare se concetrează pe termen scurt pe corporaţie, în ceea ce priveşte IMM-urile urmând să fie înregistrată o scădere a numărului solicitărilor de credite noi”, a declarat joi Simona Mureşan, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), la un seminar pe teme economice la BNR.

Cele mai recente statistici europene pe partea de microcreditare arată că România ocupă locul al cincilea în Europa în ceea ce priveşte numărul de beneficiari şi poziţia a şaptea în raport cu volumul microcreditării.

„Avem în vedere un volum de 100 milioane de euro şi o pondere de circa 10% la nivelul Uniunii Europene. Totuşi, chiar şi această statistică arată realităţile mediului economic românesc. Practic, valoarea medie a unei microfinanţări este de 5.000 euro, foarte scăzută. 94% dintre beneficiarii acestor forme de creditare îşi folosesc aceste resurse pentru a-şi finanţa afacerile şi, din păcate, 72% dintre ei sunt nebancabili”, a mai spus Mureşan.

Statul este, prin Ministerul Economiei, unicul acţionar al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM. Fondul garantează creditele acordate băncile comerciale în limita a maxim 80%.