FNGCIMM: România se situează pe prima poziție în UE în ceea ce priveşte acordarea de garanţii din surse guvernamentale

Dinamica activităţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri aşează România pe prima poziţie în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte acordarea de garanţii din surse guvernamentale, conform unui comunicat al FNGCIMM, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 11 ian. 2024, 18:14
FNGCIMM: România se situează pe prima poziție în UE în ceea ce priveşte acordarea de garanţii din surse guvernamentale

Studiul European Small Business Finance Outlook 2023 publicat la sfârşitul anului 2023 arată că România se află pe locul 1 la nivelul spaţiului Uniunii Europene, atât din perspectiva creşterii volumului de garanţii în vigoare, cât şi din perspectiva activităţii de acordare de noi garanţii. Studiul a fost realizat de o echipa de experţi a Fondului European de Investiţii şi oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor pieţe financiare, sectoare finanţate şi a diferitelor soluţii de finanţare accesate de către IMM-urile din UE.

Primele trei ţări care au obţinut o creştere a volumului de garanţii în vigoare în anul 2022, comparativ cu 2021, sunt: România (+57,5%), Polonia (+23%) şi Cehia (+17,1%). Raportat la creşterea activităţii de acordare de noi garanţii, România, cu o creştere de 53%, este din nou în topul european, urmată de Spania cu (+16%) şi Polonia (+10,4%).

Raportat la PIB, Ungaria, Polonia şi România sunt cele trei ţări care au înregistrat cel mai mare volum de noi garanţii în 2022 (2,7%, 1,9% şi, respectiv, 1,3%).

Conform aceluiaşi studiu, pe parcursul primului semestru al anului 2023, 24% dintre IMM-urile din zona euro s-au confruntat cu probleme severe de acces la finanţare, perspectivele economice generale şi lipsa sprijinului public pentru finanţare fiind enumerate drept cei mai importanţi factori care împiedică accesul la finanţare. Alţi factori menţionaţi sunt creşterea brusca din ultimul an a costurilor cu creditarea, indicatorul costului îndatorării ridicându-se în august 2023, la 4,99%, un nivel neobservat din 2008.

Creşterea costurilor îndatorării a afectat activitatea de creditare care a scăzut puternic în anii 2022 şi 2023, băncile înăsprind considerabil standardele de creditare pentru IMM-uri. Volumul garanţiilor nou acordate, la nivel european, s-a înjumătăţit aproape scăzând cu 45,9% în 2022 faţă de anul precedent. Cu toate acestea, cu un volum de 49,2 miliarde de euro, volumul garanţiilor rămâne cu mult peste nivelul pre-pandemic de 38,8 miliarde de euro în 2019.

Cele mai puternice creşteri absolute au putut fi observate pentru volumele de garanţii acordate de către FNGCIMM/ România cu un plus de 2,3 miliarde de euro, urmat de BGK – Banca de dezvoltare a Poloniei cu un plus de 2,1 miliarde de euro şi TESKOMB din Turcia, cu o creştere de 1,4 miliarde de euro.

În acest context, studiul remarcă rolul anticiclic al instituţiilor de garantare, care au implementat măsuri de sprijin în contextul crizei Covid-19, volumul de garanţii în 2020 atingând un maxim istoric de aproximativ 331 de miliarde de euro, care s-a redus cu 14,5% în 2022, atingând un nivel de 266,6 miliarde de euro. Această scădere reflectă în principal eliminarea treptată a programelor derulate pe Cadrul Temporar de Criza-Covid 19. Astfel, din studiul publicat, rezultă că volumul garanţiilor nou acordate este mult mai mic în 2022 decât în anii pandemiei 2020 şi 2021, dar încă semnificativ peste nivelul pre-pandemie.

„În perioada 2020 – 2023, de la preluarea mandatului de director general, în portofoliul FNGCIMM au intrat 9 programe guvernamentale, iar activitatea şi-a păstrat acelaşi ritm intens pe parcursul celor 4 ani. Numărul de garanţii acordate de echipa FNGCIMM în cei patru ani de referinţă a depăşit 143.677 de garanţii, în valoare de 72.403 milioane lei. Schemele de ajutor de stat ataşate programelor IMM Invest şi IMM Invest Plus au reprezentat un record european, susţinând acordarea unui număr de 84.547 de garanţii, în valoare de 54,3 miliarde de lei, ce au atras finanţări de peste 63,8 miliarde de lei. Valoarea garanţiilor acordate în perioada 2020 – 2023 a depăşit valoarea tuturor garanţiilor acordate de FNGCIMM în 18 ani de activitate desfăşurată în perioada 2002 – 2019, reprezentând 111,30% din totalul anilor precedenţi”, a declarat directorul general FNGCIMM, Dumitru Nancu (foto).

Studiul apreciază poziţia FNGCIMM, care, ca şi în cazul BPI France şi BBB/UK, datorează volumul mare de garanţii implementării unui amplu program de garantare guvernamental.

De asemenea, studiul mai remarcă trendul descendent al activităţii de garantare la nivel european, însă tocmai în acest context este remarcată contribuţia României (+58%) la volumul de garanţii în vigoare acordat la nivel european in anul 2022 fata de 2021, Polonia (+23%) şi Cehia (+17,1%). În schimb, cea mai mare scădere a fost observată în Bulgaria (-36%), Italia (-34%) şi Regatul Unit (-33%). Din punct de vedere a acordării de noi garanţii, cea mai mare creştere a activităţii de garanţii noi a fost înregistrată în România (+53%), Spania (+16%) şi Polonia (+10,4%), în schimb, noile garanţii au scăzut cel mai mult în Malta (-90%), Italia (-76%), Franţa (-68%), Serbia (-63%) şi Grecia (-63%).

În toate ţările, rata medie anuală de creştere a fost de -1%, semnificativ mai mare decât scăderea procentuală de -14% înregistrată în ansamblu, reflectând faptul că această scădere a fost determinată în mod substanţial de eliminarea unor părţi semnificative din volumul marilor membri AECM.

La nivelul anului 2023, AECM-ul observă climatul economic dificil şi imprevizibil în care IMM-urile trebuie să evolueze, care fără să-şi poată reveni pe deplin din şocul pandemiei, au ajuns deja în următoarea criză cauzată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

IMM-urile au avut de înfruntat noi provocări pe fondul incertitudinilor macroeconomice şi geopolitice ridicate – printre altele creşterea preţurilor la energie, inflaţie ridicată, creşterea ratelor dobânzilor, întreruperi ale lanţului de aprovizionare şi sancţiuni comerciale. În aceste condiţii mulţi membri AECM au înfiinţat noi programe dedicate sectorului antreprenorial, favorabile pentru a sprijini IMM-urile aflate sub presiune din cauza acestor evoluţii negative.

Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Garantare (AECM) este cel mai important organism de promovare a instrumentelor şi a programelor de garantare la nivel european, format din 48 de membri, din 31 de ţări europene şi învecinate continentului. Instituţiile membre promovează standardele şi principiile europene şi beneficiază de rezultatele demersurilor întreprinse de asociaţie pe lângă instituţiile europene şi internaţionale.. La sfârşitul anului 2020, membrii AECM au acordat un volum total de garanţii în valoare de aproximativ 330 miliarde euro, în creştere cu 200% faţă de anul 2019, când s-au înregistrat 110 miliarde de euro.

La sfârşitul anului 2022, membrii AECM aveau în portofoliu aproximativ 267 miliarde euro volum de garanţii, acordate unui număr de peste 5,2 milioane de IMM-uri. Membrii AECM sunt cei mai importanţi beneficiari ai Fondului European de Investiţii în ceea ce priveşte contragaranţiile UE, gestionând acest tip de garanţii încă de la începutul anului 1998.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...