Controversatul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, și-a dat în sfârșit demisia

Guvernatorul democrat al statului New York, Andrew Cuomo, 63 de ani, a demisionat marţi în urma unei anchete care a ajuns la concluzia că acesta ar fi hărţuit sexual 11 femei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 aug. 2021, 21:44
Controversatul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, și-a dat în sfârșit demisia

De altfel, preşedintele american Joe Biden dar şi alţi lideri politici americani i-au solicitat demisia, marcând prăbuşirea carierei politice a lui Cuomo, care era considerat un posibil candidat la preşedinţia SUA.

Andrew Cuomo, un politician democrat care ocupă din 2011 funcţia de guvernator al celui de-al patrulea cel mai populat stat american, şi-a anunţat demisia marţi, în contextul în care procurorul general din New York, Letitia James, a publicat la 3 august rezultatele unei anchete independente conform căreia politicianul ar fi hărţuit sexual 11 femei.

Potrivit raportului, Cuomo a pipăit, sărutat şi făcut comentarii implicând 11 femei şi a încălcat astfel legea, determinând procurorii locali să lanseze o investigaţie penală şi reaprinzând apelurile ca el să demisioneze.

Cuomo a rezistat iniţial apelurilor de a demisiona, venite inclusiv de la colegi democraţi precum preşedintele Joe Biden.

Brittany Commisso, una dintre cele 11 femei pe care Cuomo le-ar fi hărţuit sexual, a fost identificată doar ca „asistent executiv #1” în raport. Ea a spus anchetatorilor statului că Cuomo i-a mângâiat sânul într-o ocazie, cea mai gravă afirmaţie cu care se confruntă guvernatorul.

Cuomo a respins acuzaţiile, deşi a recunoscut că eforturile sale de a fi afectuos cu oamenii pe care îi întâlneşte poate că i-au făcut pe unii să se simtă incomod.

Este pentru a doua oară în ultimii 13 ani când guvernatorului statului New York îşi prezintă demisia după implicarea într-un scandal. Precedentul caz este cel al lui Eliot Spitzer, care a demisionat în 2008 sub acuzaţia că ar fi frecventat prostituate de lux.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori......
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele ...