Focar de pesta micilor rumegătoare în județul Timiș. 600 de oi vor fi sacrificate

26 08. 2024
Oi

În cadrul şedinţei cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor (CLCB) Timiş, care a avut loc luni, au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, arată un comunicat al Prefecturii Timiş.

Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului pestei micilor rumegătoare s-au stabilit cele două zone circulare de protecţie şi supraveghere de 0-3 km şi respectiv 0-25 km din jurul focarului de PMR din localitatea Clopodia.

Astfel, zona de protecţie (0-3 km) include localitatea Clopodia, iar zona de supraveghere (0-25 km) include 23 de localităţi timişene: Jamu Mare, Ferendia, Lăţunaş, Gherman, Percosova, Butin, Semlacul Mic, Moraviţa, Stamora Germană, Dejan, Gaiu Mic, Roviniţa Mică, Breştea, Denta, Roviniţa Mare, Şemlacul Mare, Deta, Sângeorge, Berecuţa, Opatiţa, Birda, Gătaia șiSculia.

Din judeţul Caraş-Severin sunt vizate 28 de localităţi: Ramna, Mercina, Vărădia, Greoni, Bocşa, Ticvaniu Mic, Grădinari, Ticvaniu Mare, Jitin, Comorâşte, Secăşeni, Giurgiova, Cârnecea, Forotic, Brezon, Calina, Surducul Mare, Rafnic, Dognecea, Doclin, Tirol, Biniş, Ocna De Fier, Fizeş, Măureni, Berzovia, Gherteniş și Şoşdea.

În aceste zone, instituţiile abilitate cu atribuţii în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite în legislaţia sanitară veterinară.

În urma hotărârii adoptate de CLCB Timiş, s-a aprobat uciderea sub control oficial şi neutralizarea prin îngropare a materiilor de risc din cadrul focarului a ovinelor din exploataţia identificată, ce deţine un număr de aproximativ 600 de capete de ovine.

Pesta micilor rumegătoare nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Primul focar de pesta micilor rumegătoare a apărut în România la o fermă din județul Tulcea, în urmă cu mai bine de o lună. Pe 1 august, Ministerul Agriculturii le-a cerut fermierilor să oprească deplasarea animalelor pentru un interval de trei săptămâni.