FOCUS: Arsenalul chimic sirian

Economica.net
10 09. 2013
capture_57812600

Regimul, care a primit favorabil această propunere, este acuzat că a folosit pe 21 august gaze toxice în două zone aflate sub controlul rebelilor, lângă Damasc, omorând sute de persoane, potrivit serviciilor americane de informaţii şi opoziţiei siriene.

La 1 septembrie, secretarul de Stat John Kerry a declarat că Statele Unite se află în posesia unor eşantioane de păr şi sânge care probează folosirea gazului sarin în acest atac.

La sfârşitul lui august, serviciile franceze de informaţii recenzau „câteva sute de tone de iperită”, un gaz de luptă asfixiant cunoscut şi sub numele de gaz muştar, dar şi gaz sarin, aflate în posesia Damascului, într-un stoc total care depăşeşte 1.000 de tone de agenţi chimici.

În acest raport, serviciile franceze de informaţii menţionau totodată că oameni de ştiinţă sirieni au lucrat la iperită cu azot, un agent vezicant (care atacă pielea) de primă genraţie, dar şi un agent neurotoxic organofosforat a cărui toxicitate este superioară celei a gazului sarin.

Siria a recunoscut pentru prima dată pe 23 iulie 2012 că deţine arme chimice şi a ameninţat că le va folosi în cazul unei intervenţii militare occidentale, dar niciodată împotriva populaţiei sale.

În martie 2013, Guvernul şi rebeliunea s-au acuzat reciproc că au utilizat arme chimice în conflict.

Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite au acuzat armata siriană că a recurs, în mai multe rânduri, la arme chimice împotriva insurgenţilor. Pe de altă parte, Rusia, aliata regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, căruia îi furnizează arme, afirmă că deţine proba potrivit căreia rebelii sunt cei care au folosit gaz sarin.

Siria este una dintre puţinele ţări care nu au semnat Convenţia privind interdicţia armelor chimice şi care nu este, astfel, membră a Organizaţiei înărcinată cu controlul şi aplicarea acesteia (OIAC).

Programul chimic sirian a început în anii ’70, cu ajutorul Egiptului, iar ulterior al fostei Uniuni Sovietice. De asemenea, Rusia, în anii ’90, şi apoi Iranul, începând din 2005, i-au furnizat o susţinere, afirmă Nuclear Threat Initiative, o organizaţie independentă care recenzează date din surse „deschise” despre arme de distrugere în masă.

Potrivit unei experte de la Institutul de Studii Strategice, este vorba despre „cel mai mare program de înarmare chimică din Orientul Mijlociu, creat cu scopul de a contrabalansa programul nuclear al Israelului”.

La 30 ianuarie, aviaţia israeliană a bombardat, lângă Damasc, o instalaţie pentru rachete de tip sol-aer şi un complex militar adiacent, suspectat că adăpostea produse chimice. Israelul se teme de eventuale transferuri de armament către mişcarea şiită libaneză Hezbollah.

Potrivit ziarului The New York Times (NYT), raidul ar fi putut să avarieze principalul centru de cercetare pentru arme biologice şi chimice din ţară.