FOCUS: Situaţia forţelor militare americane în Orientul Mijlociu

Forţele militare americane în Orientul Mijlociu, coordonate de Comandamentul central pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (CentCom), s-au repoziţionat după retragerea din Irak de la sfârşitul lui 2011, pe fondul tensiunilor cu Iranul în jurul programului său nuclear, relatează AFP.
Economica.net - mar, 18 sept. 2012, 13:56
FOCUS: Situaţia forţelor militare americane în Orientul Mijlociu

Americanii dispun de aproximativ 180.000 de militari în zona care aparţine CentCom, între care aproximativ 71.000 în Afganistan şi aproximativ 20.000 la bordul navelor militare, potrivit Pentagonului.

FORŢELE NAVALE

Două portavioane americane operează în regiune: USS Eisenhower, în Golful Piersic, şi USS Abraham Lincoln, în nordul Mării Arabiei, însoţite fiecare de către un crucişător şi de către un distrugător de rachete teleghidate.

USS Ponce, o navă de transport amfibie, convertită pentru a transporta elicoptere, dispune de o echipă puternică de detectori de mine însărcinaţi să păstreze deshisă intrarea în Golful Piersic prin strategica strâmtoare Ormuz. Numărul lor s-a dublat din iunie până la opt.

FORŢELE AERIENE

Armata aeriană americană a mobilizat un număr necunoscut de avioane de vânătoare F-22 la o bază din Emiratele Arabe Unite. Aceste avioane invizibile pe radar, care nu au fost niciodată mobilizate în afara Statelor Unite, sunt aparatele cele mai avansate ale arsenalului aerian american, capabile să atingă viteze supersonice.

De asemenea, avioane F-15C, mai vechi, au fost mobilizate la bazele din regiune, potrivit New York Times.

În plus, fiecare portavion dispune de 60 de avioane.

BAZELE

Kuwait

Aproximativ 15.000 de miliari sunt staţionaţi în Kuwait, în principal la Arifjan, una dintre cele mai mari tabere din regiune. Statele Unite şi aliaţii lor operează şi de la baza aeriană Ali Al Salem.

Armata americană a cerut Kuwaitului autorizaţia să aducă 3.000 de persoane suplimentare după retragerea sa din Irak, dar nu se ştie dacă a primit aprobarea.

Bahrain

Flota a V-a americană are cartierul general la Manama şi controlează o zonă cuprinzând Canalul Suez, Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Piersic.

Emirate Arabe Unite

Avioanele F-22 se află la baza Al Dhafra Air din Abu Dabi. De asemenea, baza este utilizată pentru misiuni de realimentare, supraveghere şi recunoaştere, potrivit unor experţi.

Qatar

Baza aeriană din Al Udeid de lângă Doha este ultramodernă, special construită la sfârşitul anilor 1990 pentru a găzdui forţele aeriene americane în caz de conflict cu Iranul. Aceasta este utilizată pentru operaţiuni aeriene de realimentare şi pentru a adăposti cel puţin 130 de dispozitive şi aproximativ 10.000 de persoane.

Oman

Sultanatul a autorizat accesul Statelor Unite la bazele sale începând cu anul 1980, după Revoluţia islamică în Iran. Bombardierele B-1 au operat de la aceste baze în timpul campaniei americane împotriva talibanilor în Afganistan. Armata stochează acolo şi material.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...