Foişorul de Foc va fi reabilitat din fonduri europene

Economica.net
16 09. 2018
foisorul_de_foc_30629200_23515900

Muzeul Naţional al Pompierilor „Foişorul de Foc” va fi restaurat şi modernizat din fonduri europene, în cadrul unui proiect gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, informează instituţia într-un comunicat remis duminică.
Proiectul de reabilitare a Muzeului Naţional al Pompierilor face parte din programul naţional prin care se intenţionează restaurarea şi reabilitarea termică şi energetică a clădirilor aflate în patrimoniul de stat, inclusiv a unor imobile cu valoare istorică.

„Lucrările de restaurare a Foişorului de Foc vor dura doi ani iar la final va fi reintrodus în circuitul turistic intern şi internaţional, în acest sens, proiectul înscriindu-se în Planul de dezvoltare a Municipiului Bucureşti, prin contribuţia semnificativă la dezvoltarea turismului şi valorificarea moştenirii cultural-istorice”, arată MAI.

În urma activităţilor de reparare, conservare şi modernizare va fi consolidată infrastructura clădirii, ceea ce va permite valorificarea patrimoniului cultural existent.

Potrivit MAI, Muzeul Naţional al Pompierilor oferă vizitatorilor ocazia unică de a se familiariza cu regulile şi măsurile de pază contra incendiilor şi de a afla detalii importante din istoria pompierilor, a personalităţilor, a marilor incendii, modul de expunere evidenţiind arhitectura interioară deosebită a clădirii, declarată monument istoric.

„Colecţiile muzeului includ peste 10.000 de obiecte, reprezentative pentru pompierii români – militari, voluntari şi civili -, care atestă, în mod sugestiv şi convingător, evoluţia protecţiei împotriva incendiilor pe teritoriul României. Totodată vizitatorii pot vedea numeroase exponate donate de pompieri din alte ţări”, se mai menţionează în comunicat.

Clădirea în care se află acum Muzeul Naţional al Pompierilor a fost construită în anii 1891-1892, fiind post de observaţie şi anunţare a posturilor de pompieri, prin mijloace specifice epocii, despre apariţia unor incendii. Pe lângă turnul de observare şi anunţare, construcţia dispunea de rezervor de apă, spaţii de cazare pentru pompieri, resurse şi dotări necesare pentru intervenţia la incendii.

După 42 de ani, odată cu modernizarea posibilităţilor de anunţare a incendiilor, Foişorul de Foc a fost transformat în depozit. În 1960 colonelul Nicolae Ioanovici a propus transformarea clădirii în muzeu, inaugurarea având loc în data de 17 septembrie 1963.