Fond suveran Norvegia: Companiile au nevoie de mai multă competenţă AI la nivelul Consiliilor de Administraţie

16 08. 2024
inteligenta artificiala ai 534654

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei este cel mai mare din lume, în condiţiile în care deţine active de peste 1.700 miliarde de dolari. Instituţia deţine pe plan global participaţii în aproape 9.000 de companii, controlând 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial, stabilind ritmul pentru multe probleme pe segmentul ESG (mediu, societate şi guvernanţă), scrie Agerpres.

În august 2023, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a emis orientări către companiile în care investeşte, cerându-le să adopte AI pentru majorarea profiturilor, dar să o facă în mod responsabil. Un an mai târziu, în general companiile trebuie să facă mai mult. „Per ansamblu, trebuie realizată o dezvoltare susţinută a competenţelor la nivelul Consiliului de Administraţie. Aceasta nu înseamnă că avem nevoie de o persoană AI care este expertă în AI… Avem nevoie de înţelegere din partea Consiliului de Administraţie, ca grup, cum este folosită AI…să existe o politică la nivelul Consiliului de Administraţie şi dacă este sau nu folosită în mod responsabil. Ei ar trebui să ştie: care este politica noastră privind AI? Ne confruntăm cu riscuri scăzute sau ridicate? Unde se întâlneşte AI cu clienţii? Suntem transparenţi în legătură cu acest subiect? Sunt întrebări importante la care ar trebui să poată răspunde Consiliile de Administraţie”, a declarat Carine Smith Ihenacho.

Ihenacho nu a dat publicităţii numele companiilor, dar anul trecut Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a informat că „a împărtăşit opinia sa privind AI cu Consiliile de Administraţie ale celor mai mari 60 de companii din portofoliul său”.

În august 2023, Fondul a informat că se concentrează pe utilizarea AI în domeniul sănătăţii deoarece tehnologia va avea un impact semnificativ în special asupra consumatorilor. De asemenea, instituţia acordă o atenţie specială giganţilor din domeniul tehnologiei „Big Tech”, de când aceştia dezvoltă produse folosind AI.

Smith Ihenacho a explicat că Fondul face presiuni asupra firmelor din domeniul tehnologiei pentru a avea regimuri adecvate, în vederea înţelegerii riscurilor produselor AI.

Nouă din zece cele mai mari deţineri de acţiuni ale Fondului sunt la firme din domeniul tehnologiei, inclusiv Microsoft, Apple, Amazon şi Meta Platforms. Aceste companii au ajutat ca investiţiile în acţiuni ale Fondului să înregistreze un randament de 12,5% în primul semestru din 2024.

Per ansamblu, aproximativ 26% din investiţiile în acţiuni ale Fondului erau la firme din domeniul tehnologiei, la 30 iunie 2024, faţă de 21% la 30 iunie 2023, astfel încât performanţa din acest sector afectează în mod direct randamentul general al investiţiilor fondului.

Deşi Fondul „nu vrea să descurajeze folosirea AI”, companiile trebuie să dezvolte tehnologia în mod responsabil”, a atras atenţia Smith Ihenacho.
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a raportat miercuri un profit de 1.480 de miliarde de coroane norvegiene (138 miliarde de dolari) pentru primul semestru al acestui an, impulsionat de avansul pieţelor bursiere globale.

„În primul semestru din 2024, investiţiile în acţiuni au generat un profit solid. Rezultatul a fost determinat în principal de avansul cotaţiilor companiilor de tehnologie, pe fondul majorării cererii pentru noi soluţii în inteligenţa artificială (AI)”, a afirmat directorul general Nicolai Tangen.