Fondatorul napolitanelor Joe dezvoltă un proiect rezidenţial cu trei blocuri şi 105 apartamente în Timişoara

Florentin Banu (53 de ani), fondatorul brandului de napolitane Joe (porecla lui Banu din copilărie), vândut în 2000 grupului elvețian Nestlé. Cu banii din această tranzacție a fondat în 2001 rețeaua de supermarketuri Artima, preluată în 2005 de fondul de investiții Enterprise Investors și ulterior de Carrefour. În prezent, antreprenorul controlează alături de fratele său, Daniel Banu, grupul BanuInvest, din care fac  parte Banu Construct (dezvoltator), Banusport (un complex sportiv dezvoltat în Timișoara) și Interpart Production (afacere cu mase plastice și matrițe). Cei doi oamei de afaceri au lansat, recent, proiectul Kara Residence din Timișoara, care va include trei blocuri cu 3 și 5 etaje.
Răzvan Zamfir - mie, 25 nov. 2020, 19:23
Fondatorul napolitanelor Joe dezvoltă un proiect rezidenţial cu trei blocuri şi 105 apartamente în Timişoara

Banu Construct a mai dezvoltat 5 proiecte rezidențiale printre care se află Munteniei Residence, care se întinde pe o suprafaţă de teren de 3.300 mp şi cuprinde 3 blocuri cu regim de înălţime P+2 etaje, care include 36 de apartamente, Ema Residence, proiect de vile, dezvoltat pe un teren de 18.000 mp, Câmpina I cu 214 apartamente, Câmpina II cu 165 de apartamente și Urseni, un alt proiect de case.

Kara Residence va include circa 105 apartamente și va fi amplasat pe un teren de 6.000 mp pe strada Aurora din nordul Timișoarei.

Citește și: Avem circa 7.000 de contracte cu normă întreagă, prevăzute cu salarii de 1.000 euro net. Aproape 30% dintre ele – la firme de stat

De asemenea, Banu Construct dezvoltă un spaţiu industrial la cheie pe un teren în suprafaţă totală de 12.317 mp, situat in Timişoara, în imediata vecinătate a DN 59 – Calea Şagului, care va avea o suprafaţă utilă totală de 6.035 mp şi o suprafaţă de 849 mp cu destinaţie birouri, la etaj.

Hala în suprafaţă totală de 6.035 mp este dispusă pe 3 module, iar fiecare modul are o suprafaţă utilă de 2.011 mp. 

Compania a dezvoltat și un complex sportiv în care Florentin Banu îi are ca parteneri pe Daniel Banu şi pe Radu Roşioru, care este şi administrator al companiei.

Citește și: Ericsson şi Qualcomm estimează că tehnologia 5G ar putea aduce României venituri de aproape 7 miliarde de euro

Complexul sportiv Banu Sport, situat lângă stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, se aşteaptă la o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei (290.000 de euro), un nivel similar cu cel de anul trecut, iar acţionarii au decis să intre mai puternic pe nişa sporturilor pentru copii, unde există potenţial mare de creştere.

Acum, fraţii Banu intenţionează să fuzioneze Banu Construct cu Banu Invest și să vândă mai multe terenuri pe care le dețin pe Calea Șagului în Timișoara.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...