Fondul american de investiţii 777 Partners a eșuat în tentativa de a prelua clubul englez de fotban Everton

Termenul stabilit pentru preluarea clubului englez Everton de către fondul american de investiţii 777 Partners a fost depăşit fără a se ajunge la o concluzie pozitivă, a anunţat sâmbătă echipa din Liverpool, scrie AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 01 iun. 2024, 13:57
Fondul american de investiţii 777 Partners a eșuat în tentativa de a prelua clubul englez de fotban Everton

„Acordul dintre 777 Partners şi Blue Heaven Holdings Limited (compania care deţine clubul Everton) pentru vânzarea şi cumpărarea majorităţii acţiunilor clubului a expirat astăzi. Nu s-a ajuns la niciun acord”, se arată pe site-ul grupării.

În martie, suporterii echipei engleze de fotbal Everton au cerut clarificări cu privire la oferta de preluare a clubului de către grupul 777 Partners, acuzând faptul că acest proces s-a prelungit prea mult, lăsând astfel gruparea de pe Goodison Park în incertitudine.

Consiliul consultativ al fanilor „caramelelor” (FAB) a scris la acea vreme actualului proprietar, Farhad Moshiri, potenţialilor proprietari de la 777 Partners şi conducerii Premier League, căutând răspunsuri, în condiţiile în care preluarea părea de atunci să se fi blocat după ce a fost convenită pentru prima dată în septembrie anul trecut. Fanii doreau să ştie ce se va întâmpla dacă afacerea nu va continua.

„Clubul nostru este prins într-un vârtej nesfârşit de incertitudine. În termeni fotbalistici, parcă arbitrul a fost trimis la monitorul VAR, dar este blocat acolo, fără niciun semn că ar lua o decizie pentru ca jocul să poată continua”, spunea preşedintele FAB, Dave Kelly.

„Deşi înţelegem că unele dintre deciziile luate în considerare sunt complexe şi sperăm că sunt supuse rigurozităţii şi controlului pe care îl merită, suporterii, jucătorii şi acest mare club al nostru a fost lăsat în incertitudine. Cerem acum o clarificare mult aşteptată despre cum putem merge cu toţii înainte”, adăuga Kelly.

Clubul Everton a fost penalizat în acest sezon pentru că a încălcat regulile de profitablitate şi sustenabilitate ale Premier League în sezonul 2021-2022.

Echipa a încheiat pe locul 15 în Premier League, fiind la un moment dat ameninţată cu retrogradarea.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...