Fondul de Garantare a Asiguraţilor va începe plăţile despăgubirilor pentru clienţii Carpatica Asig

Economica.net
24 03. 2017
carpatica_98507100

Potrivit legii, sunt întrunite condițiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig S.A – în faliment – care au dosare aprobate la plată de către Comisia Specială a Fondului, anunţă FGA.

În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului până la data de 8 iunie 2017 sau în termen de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, potrivit legii.

De asemenea, conform legii, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună până la data 18 mai 2017.

Până la 23 martie 2017, FGA a primit de la potențialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig S.A. 16.372 de cereri de plată, inclusiv cereri de plată pentru dosarele de daună nou deschise de FGA, precum și 11.338 cereri deschidere dosare daună.

Fondul a preluat 27.270 dosare de daună de la Carpatica Asig S.A.

FGA reaminteşte reaminteşte potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig S.A că FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar către petenții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Potențialii creditori de asigurări ai Carpatica Asig S.A. pot depune, atât electronic cât și fizic, la sediul FGA, cereri de plată (Anexa 6) sau cereri de deschidere dosare de daună (Anexa 3). Formularele sunt disponibile și online la adresa http://www.fgaromania.ro/formulare