Fondul de Garantare a Asiguraţilor a efectuat plăţi de 177 milioane lei pentru Astra, Forte şi Carpatica Asig

Economica.net
12 04. 2017
asigurare1_36860000_48908200_94679400_31001800_41674700

‘FGA a aprobat, până la 31 Martie 2017, în Comisia Specială a FGA, 39.642 cereri de plată, pentru societăţile aflate în faliment: Astra Asigurări, Forte Asigurări şi Carpatica Asig. Potenţialii creditori de asigurare ai societăţii Astra Asigurări au depus, până la 31 martie 2017, 62.344 cereri de plată. Dintre acestea, Comisia Specială a FGA a avizat 38.500 de cereri de plată, în valoare de 183,3 milioane lei. În cazul Forte Asigurări, Comisia Specială a FGA a avizat 616 cereri de plată, în valoare de 2,992 milioane lei. Pentru această societate, Fondul a recepţionat 1.206 cereri de plată’, se arată în document.

Potenţialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig au depus la FGA, până la la finalul lunii martie, 17.660 cereri de plată.

‘Comisia Specială a FGA a avizat 526 cereri de plată, în valoare de 2,379 milioane lei. Plăţile către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig au fost iniţiate în a doua jumătate a lunii martie 2017, respectiv după rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii nr.132/16.02.2017, privind deschiderea procedurii de faliment împotriva societăţii Carpatica Asig. Aducem la cunoştinţa potenţialilor creditori de asigurări ai companiilor Astra Asigurări, Forte Asigurări şi Carpatica Asig că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, doar către petenţii care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor al unui asigurător în faliment’, menţionează sursa citată.

FGA le reaminteşte potenţialilor creditori de asigurări ai societăţii Forte Asigurări că, potrivit art. 14. alin (1) din Legea nr 213/2015, în vederea încasării indemnizaţiilor/ despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv până la data de 24 aprilie 2017, sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

‘În cazul potenţialilor creditori de asigurare ai societăţii Carpatica Asig, menţionăm faptul că, aceştia mai pot depune cereri de plată până la data de 18.06.2017 sau în termen de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, potrivit art. 14. alin (1) din Legea nr 213/2015. De asemenea, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună până la data 18 mai 2017’, informează FGA.