Fondul de investiții administrat de Cataramă și destinat exclusiv polițiștilor anunță că a devenit operațional

FIA Nova Protect Fond, fond de investiții alternative administrat de omul de afaceri Viorel Cataramă și destinat exclusiv pompierilor, jandarmilor, polițiștilor și celorlalți profesioniști din MAI, din Administrația Penitenciarelor și din Poliția Locală, precum și pensionarilor acestor sisteme, a anunțat luni că a devenit operațional.
Ion Dobreanu - lun, 23 mai 2022, 16:56
Fondul de investiții administrat de Cataramă și destinat exclusiv polițiștilor anunță că a devenit operațional

Fondul este autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și este administrat de Nova Vision Investments AFIA, fiind singurul din România care are și o componentă de asigurare. Pentru persoanele care doresc să investească în acest fond, administratorul a lansat platforma MyNova, ce oferă posibilitatea de a face subscrieri și răscumpărări prin proceduri complet digitalizate.

FIA Nova Protect Fond este un fond de investiții alternative de tip deschis, destinat exclusiv următoarelor categorii profesionale, cu grad ridicat de risc: pompieri și angajați în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), jandarmi, polițiști, precum și alți angajați din cadrul Poliției Române, Poliției de Frontieră, Administrația Penitenciarelor și Poliție Locale.

De asemenea, în FIA Nova Protect Fond pot investi și pensionari din cadrul acestor structuri, dacă la data subscrierii au vârsta maximă de 55 de ani, indiferent dacă mai activează sau nu în structurile de unde s-au pensionat sau lucrează în mediul privat.

„FIA Nova Protect Fond a negociat prin intermediul partenerilor săi o asigurare pentru 24 de ore din 24, 7 zile din săptămână și pentru accidente produse oriunde în lume. În această poliță de asigurare, partea contractantă este FIA Nova Protect Fond, prin administratorul Nova Vision Investments AFIA, iar beneficiarii poliței sunt investitorii FIA Nova Protect Fond. Dacă nu ești investitor, nu poți fi asigurat”, a explicat Dana Jeaninne Lazăr, președinte director general al Nova Vision Investments AFIA.

FIA Nova Protect Fond este singurul fond de investiții alternative din România cu componentă de asigurare

Noutatea absolută cu care vine FIA Nova Protect Fond în piața din România este aceea că, pe lângă componenta investițională, acesta are și o componentă de asigurare, care se poate activa în mod opțional. De exemplu, prin simpla subscriere a sumei lunare de minimum 50 de lei, investitorii FIA Nova Protect Fond au acces la două tipuri de servicii:
Componenta investițională, cu plasamente în instrumente financiare care sunt accesibile, în mod individual, investitorilor cu venituri medii.

Componenta de asigurare, prin intermediul căreia investitorii devin și beneficiari ai unei polițe de asigurare de asigurare de viață de grup, care acoperă spitalizarea, intervențiile chirurgicale, invaliditatea totală permanentă, fracturile și arsurile produse ca urmare a unui accident, inclusiv reabilitarea, precum și decesul din accident sau boală.

Asigurătorul FIA Nova Protect Fond este Allianz-Țiriac Asigurări SA, depozitarul și custodele FIA Nova Protect Fond este BRD Groupe Societe Generale, iar Brokerul de asigurare este compania Insurer Broker de Asigurare și Reasigurare împreună cu RMN 360.

FIA Nova Protect Fond este autorizat în calitate de Fond de Investiții Alternative destinat investitorilor de retail (FIAIR), specializat în investiții în valori mobiliare, depozite bancare, instrumente ale pieței monetare și în alte active lichide, conform prevederilor legale în vigoare.

MyNova, platforma prin care investitorii pot face subscrieri online

Investitorii FIA Nova Protect Fond au la dispoziție platforma online MyNova care le oferă acestora posibilitatea de a face subscrieri și răscumpărări prin proceduri complet digitalizate. Investitorii FIA Nova Protect Fond nu vor depune niciun document în format fizic, ci vor încărca în aplicație toate actele necesare pentru a deveni investitori și pentru a beneficia de asigurare. Platforma va trimite securizat, către investitori, documentele rezultate ca urmare a subscrierii sau răscumpărării unităților de fond.

Semnarea contractelor este integral digitalizată, iar securitatea datelor personale este asigurată de Nova Vision Investments AFIA, care deține drepturile de autor pentru aplicație, și echipa Plant an App România, care a creat platforma și se ocupă de mentenanța acesteia.

După finalizarea procedurii de subscriere, investitorul intră în modulul de asigurare ce realizează legătura cu platforma brokerului de asigurare. Toate documentele de asigurare sunt semnate digital (cu mouse-ul, în cazul utilizării unui computer, sau cu degetul, pe mobil).

Analiza de piață realizată de Nova Vision Investments AFIA indică un număr total de aproximativ 245.000 de potențiali investitori, cât însumează categoriile profesionale cărora li se adresează Fondul, iar planul de business elaborat de administratorul de fond mizează pe un număr între 3.000 și 10.000 de investitori la lansarea FIA Nova Protect Fond, cu o creștere treptată până la 42.000 de investitori, la finalul anului 2022. Ținta fixată pentru 31 decembrie 2023 este de 60.000 de investitori FIA Nova Protect Fond.

Despre NOVA Vision Investments AFIA

NOVA Vision Investments AFIA SA, înființată în 1995, este o societate autorizată de ASF în calitate de administrator de fonduri de investiții alternative.Compania administrează fonduri de investiții alternative de tip deschis, destinate investitorilor de retail.

Despre Insurer Broker de Asigurare – Reasigurare și Risk Management Network 360

Polița de asigurare a fost negociată de Insurer Broker de Asigurare – Reasigurare, în parteneriat cu Risk Management Network 360 (RMN360), ambele cu o experiență profesională de peste 20 de ani în domeniul asigurărilor, produselor de mass market, corporate si retail. Acestea gestionează produsul de asigurare contractat de către NOVA Vision investment AFIA pentru FIA Nova Protect Fond.

Te-ar mai putea interesa și
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de preşedintele ales al Statelor UNite, Donald Trump, cu privire la......
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, ...
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
Având în vedere că mai este doar o zi până la Crăciun, o perioadă în care dulciurile sunt la mare căutare, prețurile ...
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va ...