Fondul de investiţii în energie de 3 mld. de euro aşteaptă la Cameră. Îl vrea şi PSD, şi PNL
Proiectul de lege prin care se propune Parlemantului înfiinţarea unui fond de investiţii in energie, care ar urma să fie compus din toate participaţiile statului la companii din domeniu, s-a blocat la Comisia de Industri şi Servicii din Camera Deputaţilor, de mai multe luni. Potrivit unor surse apropiate Comisiei, proiectul ar urma să primeasc avizul pozitiv şi să devină lege deîndată ce cele dooua partide aflate la putere, PSD şi PNL, vor cădea de acord asupra a cine va conduce Fondul. Mai mult, proiectul va suferi şi modificări. „Şi PNL, şi PSD, vor Fondul. Acest proiect se va concretiza într-o lege numai după ce se vor pune între ei de acord. Şi, mai nou, se vrea ca Fondul să conţină doar participaţiile minoritare ale statului în companiile energetice”, ne-a spus sursa citată.
Fondul de Investiţii ar urma să fie constituit în subordinea Ministerului Economiei, respectiv a ministrului delegat pentru energie, potrivit proiectului legislativ, semnat de deputaţii PSD Dumitru Chirita si Florin Tataru.
Fondul va funcţiona sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni, fiind o societate de investiţii de tip închis deţinută în întregime de stat, care va gestiona pachetele minoritare de acţiuni ale statului .
„Odată înfiinţat Fondul, banii adunaţi de la companiile din energie vor fi investiţi tot în energie, domeniu strategic, alături de agricultură”, spunea Chiriţă, în vara trecută, pentru ECONOMICA.NET.
Pentru că este vorba despre un fond de investiţii, noua companie trebuie înregistrată la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Înfiinţarea acestui tip de organism este justificată şi de faptul că, deseori, societăţile care au nevoie de credite întâlnesc dificultăţi în a se împrumuta pe piaţa de capital. Chiriţă s-ar fi inspirat din modelele unor donduri similare deja existente în Franţa şi Spania.
Dacă va deveni realitate, Fondul ar urma să conţină participaţii la următoarele companii:
1. OMV Petrom SA 20,64%
2. Rompetrol Rafinare 44,70%
3 GDF Suez Energy România 37%
4. E.ON Energie 31,82%
5. E.ON Gaz Distribuţie 37%
Având în vedere doar valoarea companiilor listate la bursă, precum Rompetrol şi Petrom, se poate estima valoarea Fondului la peste 3 miliarde de euro.