Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE se asociază pentru privatizarea Oltchim

Economica.net
03 09. 2013
privatizarea_oltchim_se_amana_19064000

Ministrul Economiei s-a întâlnit marţi cu Yuval Cohen, partener fondator şi manager al Fortissimo Capital, fond de investiţii care şi-a manifestat interesul în vederea participării la procesul de privatizare al combinatului Oltchim.

La întâlnire au participat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE, companie înregistrată în Germania, administratorii judiciari Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, precum şi conducerea combinatului Oltchim, reprezentată de Armand Spiru.

„PCC SE, acţionarul minoritar al Oltchim, şi fondul israelian de investiţii Fortissimo Capital vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului vâlcean şi au transmis, în cadrul discuţiilor, ministrului Varujan Vosganian şi administratorilor judiciari, că vor face săptămâna viitoare o ofertă în acest sens. Fortissimo Capital şi PCC SE au cerut administratorilor judiciari să stabilească un termen final pentru depunerea ofertelor de privatizare pentru toţi competitorii interesaţi să investească la Oltchim.Reprezentanţii consorţiului nou-format au arătat că sunt dispuşi să facă investiţiile necesare pentru repornirea combinatului în sistem integrat cu Platforma Petrochimică Bradu, la întreaga capacitate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

PCC SE deţine direct 18,31% din acţiunile Oltchim şi indirect 14,02% din tutluri, prin intermediul Polyolt Holding, firmă înregistrată în Cipru.

Fortissimo Capital este un fond privat de investiţii care investeşte în principal în companii publice şi private israeliene din domeniul tehnologiei şi industriei, ce au nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor.

Ministerul Economiei a anunţat recent că şi producătorul de crom Yildirim Holding din Turcia este interesat să participe la privatizarea combinatului chimic.

Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.