Fondul de pensii din Japonia, cel mai mare din lume, a înregistrat cea mai lungă serie de pierderi trimestriale din ultimii 20 de ani
Cel mai mare fond de pensii din lume a înregistrat în ultimele trei luni ale anului 2022 o pierdere de 0,97% din investiţiile sale, echivalentă cu 1.850 miliarde de yeni (14,3 miliarde de dolari), relatează CNBC, citat de News.ro.
Seria de pierderi trimestriale marchează cea mai lungă perioadă negativă a fondului de pensii, de când a raportat patru trimestre de scăderi pentru anul fiscal 2003.
GPIF a declarat vineri că cea mai mare pierdere a avut loc prin deţinerile sale de obligaţiuni străine, care au scăzut cu 5,3%, în timp ce investiţiile în obligaţiuni interne au scăzut cu 1,7%. A reuşit să câştige 3,2% din portofoliul său de acţiuni interne, deşi investiţiile sale în acţiuni străine au scăzut uşor.
Pierderile GPIF pentru primele trei trimestre ale anului fiscal lau fost de 3,71%, sau 7.320 de miliarde de yeni.
Fondul a raportat un profit de 5,42%, echivalent cu 10.000 de miliarde de yeni în anul fiscal 2021.
Activele sale totale totalizează acum 189.900 de miliarde de yeni.
Pierderea GPIF în primele trei luni ale anului 2022 a fost primul său trimestru negativ din ultimii doi ani, în condiţiile începerii creşterii ratelor dobânzii din SUA, volatilităţii pieţei de acţiuni şi unele active legate de Rusia.
În cel mai recent trimestru, o scădere bruscă a dolarului american faţă de yen a influenţat valoarea activelor străine ale fondului.
În decembrie, Banca Japoniei şi-a lărgit în mod neaşteptat intervalul ţintă pentru randamentele obligaţiunilor de stat japoneze pe 10 ani, declanşând o vânzare a obligaţiunilor şi acţiunilor globale.
BOJ a adoptat o politică divergentă faţă de celelalte bănci centrale majore, prin urmarea unei politici monetare expansioniste ”extrem de acomodative”, cu o rată a dobânzii cheie de -0,1%.